Un bărbat din Jelna a fost oprit de polițiști în trafic și au aflat că acesta, deși nu are permis, conduce o motocicletă furată. Apoi, polițiștii au constatat că bărbatul a postat o fotografie în care era alături de... lemnul furat. Pentru aceasta s-a ales și cu o amendă.
Ieri, polițiștii din cadrul Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice și cei ai Secției 1 de Poliție Rurală Bistrița l-au depistat în trafic, în Jelna, pe un bărbat de 38 de ani, din localitate, în timp ce conducea o motocicletă fără să dețină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
„Din verificările efectuate, a rezultat faptul că motocicleta nu este înmatriculată, iar numerele de înregistrare aplicate aparțin altui moped, pe care conducătorul auto l-a deținut în trecut. De asemenea, polițiștii au stabilit că motocicleta în cauză figurează ca fiind sustrasă din Spania”, explică reprezentanții IPJ BN într-un comunicat.
Ca și cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul ar fi postat pe o rețea de socializare mai multe fotografii în care apare cu un autoturism, proprietate personală, în fondul forestier al comunei Budacu de Jos, de unde ar fi sustras material lemnos.
„Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 cu amendă în valoare de 1.000 lei pentru pătrunderea fără drept cu un autovehicul în fondul forestier și pentru sustragerea de material lemnos. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis”, se arată în același comunicat remis presei.