Pentru prima dată de când se vorbeşte despre retragerea lui Jean Pădureanu de la Gloria, preşedintele a pomenit numele unui înlocuitor. A făcut-o în emisiunea Corner de la Radio Someş - scrie sportulbistritean.ro
„Îl văd în locul meu pe Alexandru Hatfaludi. E directorul general al clubului, de câţiva ani e peste tot cu mine, ştie bine toate problemele cu care ne confruntăm. A învăţat multe lucruri, dar dacă nu v-a fi ajutat s-ar putea compromite. Eu când am preluat echipa, am luat-o din campionatul judeţean, dar eram inconştient. El are o vârstă şi îi va fi foarte greu să depăşească toate problemele”, a declarat Pădureanu citat de http://www.sportulbistritean.ro
„Renunţ bucuros la această funcţie, chiar mi-ar face mare bucurie să mă scape de aceste probleme. Am diabet, spondiloză, o sănătate precară şi nu mai pot face tot ce făceam înainte”, a mai declarat lordul.