Toţi cei care vor să aducă bucurie şi lumină în sufletele celor cu care soarta a fost mai puţin dreaptă sunt aşteptaţi să i-a parte la campania "De Crăciun fii mai bun". Un copil sărac care nu are cu ce se îmbrăca, o mamă disperată că nu are ce pune pe masă copiilor sau un tată necăjit că nu are bani de lemne, toţi au nevoie de ajutor.
Campania "De Crăciun fii mai bun" este adresată tuturor acelora care au o viaţă grea şi care ştiu ce înseamnă lipsurile. Bistrieanul.ro a prezentat în ultimele zile mai multe cazuri ale unor familii aflate la nevoie. Am selectat situaţiile cele mai deosebite însă numărul celor care au nevoie de ajutor este mult mai mare.
Toţi cei care vor să contribuie şi să dea o mână de ajutor pentru a aduce speranţă şi bucurie în inimile unor oameni sărmani sunt aşteptaţi vineri, sâmbătă şi duminică la Sala Polivalentă.
În aceste trei zile, voluntarii de la Asociaţia Impact, coordonaţi de Diana Moldovan, vor fi de dimineaţă de la ora 08.00 şi până seara la ora 20.00 la Sala Polivalentă (etajul I, intrarea dinspre magazinul LIDL) şi îi vor aştepta pe cei care vor să ajute.
Ţinem să precizăm că în acest moment cea mai mare nevoie este la capitolul alimente şi jucării. Până în prezent s-au adunat multe haine, însă pentru ca pachetele Moşului să fie aşa cum ar trebui ar mai fi mare nevoie de dulciuri, fructe, alimente şi jucării.
Pachetele pe care Moş Crăciun vrea să le trimită copiilor sărmani ar trebui să conţină ulei, zahăr, făină, orez, cacao, dulciuri şi dacă se poate chiar şi săpun, pastă de dinţi, periuţe sau rechizite şcolare. Dacă vreţi să donaţi şi haine sau jucării avem rugămintea ca pe punga sau cutia în care le puneţi să lipiţi o etichetă pe care să descrieţei conţinutul pachetului (ex: băiat 6-7 ani sau fetiţă 10 - 11 ani).
Vă aşteptăm alături de noi şi la sortarea pachetelor, întocmirea traseelor şi chiar împărţirea cadourilor. Pachetele speciale pentru nevoiaşi se vor pregăti duminică după masă, iar mesagerii Moşului vor merge să ducă darurile luni dimineaţa.
Pentru mai multe detalii despre campania "De Crăciun fii mai bun" puteţi suna la numărul de telefon 0744 391 999, iar un reporter Bistriţeanul.ro vă va oferi toate informaţiile de care aveţi nevoie.