Magistratul Curții de Apel București a fost convins să îi trimită după gratii pentru 30 de zile pe „traficanții” de arme din reportajul Sky News tocmai de faptul că imediat ce au constatat că au fost înșelați nu au anunțat autoritățile despre cele întâmplate.
Potrivit gândul.info, care prezintă detalii din motivarea deciziei de arestare preventivă a „traficanților” de arme din reportajul Sky News, magistratul care a decis că cei trei trebuie să rămână după gratii 30 de zile a fost convins de faptul că aceștia au folosit nepotrivit armele deținute legal, inclusiv cea ce colecție, asemănătoare cu un AKM 47.
Astfel, magistratul a considerat că prin arestul preventiv se protejează publicul împotriva pericolului de repetare, de încurajare a faptelor similare. De asemenea, magistratul a fost convins să dispună arestul preventiv și de faptul că maghiarii din Mureș implicați nu au anunțat autoritățile când au constatat că au fost înșelați de jurnaliștii britanici.
„Aceștia (n.r. Levente și Csaba Pantics și Aurelian Szanto) au arătat că după vizionare au constatat absența mențiunii esențiale – în opinia lor – de la final, (care ar fi trebuit să confirme că toate personajele și faptele sunt fictive), însă nu au avut nicio inițiativă de a anunța autoritățile. Aceștia au înțeles gravitatea extremă a filmului, au înțeles, de asemenea, că aparența filmărilor era una cât se poate de reală, însă au rămas în pasivitate, fără a denunța faptele și pe jurnaliștii britanici”, arată magistratul în motivarea deciziei sale, prezentate de gândul.info.
Mai multe despre acest subiect:
Jurnaliștii de la Sky News sunt urmăriți penal
Cum se vede „traficul cu arme de război” prezentat de Sky News în Jeica, un sat cu 100 de locuitori, trecuți de 60 de ani
Mesajul unui bistrițean către Sky News: Vreau să vă transmit direct disprețul și desconsiderarea mea
Reportajul Sky News a fost filmat la Jeica!