Primarul Bistriței a vorbit ieri, în cadrul unei conferințe de presă, despre motivele care împiedică municipalitatea să sprijine financiar sportul de performanță. Mai mult, acesta susține că Emil Radu Moldovan, prin Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, și-a asumat riscuri finanțând echipa de handbal.
„Am dorit să finanțăm sportul și, atât timp cât legislația din România a fost limpede, am finanțat sportul profesionist - pentru că sportul de masă îl finanțăm mai bine decât mulți alții, inclusiv pârtia de ski este finanțarea sportului de masă. Dar, finanțarea sportului de performanță trebuie să se facă în conformitate cu legislația din România, care nu este clară și în Primăria Bistrița nu semnează nimeni ceea ce nu știe că este legal. De aceea, nu am putut să ne angajăm să finanțăm nici clubul de fotbal și nici pe cel de handbal pentru că legislația este ambiguă și un control de la multele instituții care fac acest lucru poate să arate că am finanțat ilegal”, sunt explicațiile primarului Ovidiu Crețu.
Chiar dacă în cadrul Consiliului Local Bistrița a fost votat anul trecut un proiect de hotărâre prin care CSM Bistrița, echipa de handbal feminin, să primească două milioane de lei din partea Primăriei Bistrița, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a luat atunci măsuri și pentru a ajuta echipa să evolueze în continuare a suplimentat sumele inițale.
Ovidiu Crețu spune că s-au cerut lămuriri la minister, însă nu au venit, iar în forma în care este acum legea, Primăria Bistrița nu poate susține echipa de handbal: „Am cerut clarificări inclusiv pe vremea când era ministru doamna Gabriela Szabo, nu am primit niciun răspuns. S-a modificat legea recent și președintele Iohannis a trimis-o înapoi. (...) Repet, în momentul în care legislația va fi clară și limpede o să ne implicăm și în finanțarea sportului de performanță”.
„Potrivit art.18 din Legea educației fizice și sportului nt.69/2000, cu modificările ulterioare se pot aloca sume din bugetele locale, pentru finanțarea sportului, doar cu respectarea legislației naționale și comunitare în domeniul ajutorului de stat.
Se consideră ajutor de stat finanțarea structurilor sportive cu sume ce depășesc 200 mii euro, pe 3 ani consecutivi.
Consiliul Concurenței a comunicat MTS, Curții de Conturi, Parlamentului României, condițiile impuse de art.107, alin(1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Astfel structurile sportive, indiferent de statutul lor juridic (public sau privat) sau de modul de finanțare, se consideră că primesc sume sub formă de ajutor de stat, atâta timp cât:
-
ajutorul este «susceptibil» să afecteze schimburi comerciale între state,
-
există potențial de a participa la competiții europene,
-
sportivii profesioniști primesc o remunerație ce reprezintă o parte semnificativă din veniturile lor ,
-
există transfer de jucători profesioniști sau există încasări din publicitate, media, sponsorizări ,vânzări de bilete etc.
Cu alte cuvinte, potrivit Tratatului UE, activitatea structurilor sportive este considerată ca o activitate economică, indiferent dacă respectiva activitate este sau nu generatoare de profit.
Primarii cu probleme în finanțarea sportului: Timișoara, Iași, Tg.Mureș, Ploiești, Buzău, Piatra Neamț și nu în ultimul rând Bistrița??( de 5 ani la DNA)”, explică Primăria Bistrița în urma analizei legislației în vigoare.
În ceea ce privește diferența de opinie și de atitudine a primarului Ovidiu Crețu și a președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, primarul spune că relația lor este una foarte bună, însă au păreri diferite în această situație: „Colaborăm foarte bine. Primăria Municipiului Bistrița și Consiliul Județean colaborează foarte bine în foarte multe zone, în foarte multe sectoare. Avem o problemă de interpretare a legislației în domeniul respectiv. Venim cu hârtiile pe masă fiecare (...). Eu cred că lucrurile pot fi interpretate și discutate tocmai pentru că legea e confuză. Nu trebuie să arătăm că suntem gemeni. Avem opinii, avem păreri, chestiunea e că lucrăm bine și facem lucruri bune pentru oamenii din municipiu și din județ. (...) Din punctul meu de vedere, da. Domnul președinte și-a asumat riscuri și chiar merită respectul pentru lucrul ăsta”.
Ovidiu Crețu a ținut să fie foarte explicit și a spus clar că, dacă legea nu va deveni mai clară și mai transparentă, Primăria Bistrița nu va finanța sportul de performanță, ci doar sportul de amatori.