Despre fascinanta şi tulburătoarea biografie a lui Ezra Pound, despre creaţiile sale cuprinse într-o ediţie de excepţie din care primul volum a fost recent lansat la Bookfest, despre traumele prin care a trecut Ezra Pound şi multe altele – a vorbit Radu Vancu, zilele trecute la Biblioteca Judeţeană „Geroge Coşbuc” din Bistriţa, declarându-se bucuros că se află aici, invitat de Ioan Pintea pe care îl preţuieşte în primul rând ca poet dar şi autor al unui extraordinar Jurnal care cuprinde portrete excepţionale.

Radu Vancu a lansat la Bistrița şi cel mai recent volum al său – „4 A.M. Cantosuri domestice” – publicat în acest an, la Casa de Editură „Max Blecher” cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „George Coşbuc” Bistriţa-Năsăud, dar a povestit cuceritor şi despre Ezra Pound şi volumul Opere I. Poezii (1908-1920), care se bucură de traducerile lui Mircea Ivănescu și Radu Vancu dar şi de cronologia, introducerea şi comentariile realizate de Horia-Roman Patapievici.

A fost un poet al Paradisului, singurul mare poet al epocii sale obsedat de paradis, de altfel, după cum el însuşi declara că vrea să aducă paradisul şi frumuseţea în poezie – dar a trăit extrem de intens şi traumatic moartea prematură a celui mai bun prieten, sculptorul Henri Gaudier Brzeska – fapt care a contribuit semnificativ şi la fascismul de mai târziu al lui Ezra Pound – a mai povestit Radu Vancu la Biblioteca Judeţeană, amintind şi de terifianta perioadă în care Ezra Pound a fost închis într-un lagăr de detenţie, alături de alte nouă persoane, supuse unor torturi psihologice greu de imaginat în zilele noastre şi fiind singurul prizonier care nu şi-a pierdut minţile...

Poemele sale reprezintă o replică modernă a Divinei Comedii a lui Dante – a mai spus Radu Vancu, adăugând că, dacă în cazul lui Dante accentul cade pe Infern, la Ezra Pound accentul s-a focalizat asupra Paradisului...

Sarcastic, ironic, abraziv, cu poeme de dragoste foarte delicate, luminoase sau furibunde şi disperate – puţini poeţi au reuşit să desfăşoare o claviatură atât de completă ca Ezra Pound” a mai spus Radu Vancu amintind şi de celebrele emisiuni radio în care Ezra Pound l-a susţinut pe Mussolini şi a făcut propagandă fascismului – fiind mai târziu arestat şi acuzat de trădare... Spre deosebire de alţii, Pound şi-a regretat public delirul, în ultimii zece ani de viaţă nu mai vorbea cu nimeni, fiind convins că şi-a ratat viaţa.

„Horia-Roman Patapievici a făcut o treabă aproape maniacală pentru cultura română care e un pic cam fuşărită la traduceri, cam grăbită, cu aparat critic sărăcăcios... Foarte rar au fost publicate, mai ales după 89 încoace, traduceri cu un aparat critic serios...” a mai spus Radu Vancu.

„Pound a fost Proteul absolut. A fost cel mai inventiv, cel mai versatil, cel mai neastîmpărat, cel mai dificil de prins, cuprins și surprins dintre toți scriitorii moderni. Poate fi comparat doar cu Picasso, în artele vizuale, ori cu Stravinsky, în muzică. Pound este marele catalizator al deceniului care culminează cu anul 1922, annus mirabilis al modernismului literar. Prin Cantos, Pound a dat poemul epic al modernității, care închide în el lumea modernă în același fel în care Homer a închis în Iliada și Odiseea lumea greacă, Vergiliu în Eneida lumea romană, iar Dante în Divina Comedie creștinătatea latină. Pound este nu doar un simptom al epocii moderne, este și o radiografie a răului din atitudinea modernistă. Toți marii moderni tîrăsc după ei o radiografie a răului. În același timp, modernismul este un mecanism de acces la sufletul intim. Operele moderne ne vorbesc atît de mult și de direct deoarece modernismul este un fel de a spune lucrurile pînă la capăt: de obicei pînă la capătul deplinei singurătăți...” scrie Horia-Roman Patapievici în „Introducere în modernismul lui Ezra Pound”, 2015)