Nu doar oamenii au destinele lor, ci şi obiectele, crede artista Vioara Dinu care a mărturisit, aseară, în timpul vernisajului expoziţiei sale – că multe din obiectele expuse la Galeria Arcade 24 au fost descoperite şi culese din celebrul târg Oser, din Cluj: „Obiectele erau în pragul deznădejdii, câtă viaţă am avut în mine, atâta au şi ele...”
Vioara Dinu a reuşit să schimbe total sensul unui obiect şi să-i ofere un sens nou, artistic şi estetic, introducându-şi publicul în tainele scrierii sacre şi simbolice – a explicat ieri seară criticul Oliv Mircea, în cadrul vernisajului expoziţiei personale cu numărul 13 realizate de artista Vioara Dinu.
Cufere de soldaţi, bocanci, maşini de tocat carne, o ladă de zestre, o cască de protecţie a unui muncitor anonim, un cufăr din al doilea război mondial aparţinând unui renumit medic, ştergare, dantelării şi colivii – toate aceste obiecte, alături de tablourile expuse de Vioara Dinu – sunt atinse de fulger, de o pasăre-duh care le transformă în cu totul altceva, a mai spus Oliv Mircea, recunoscând că este vorba despre o expoziţie radicală: „Obiectul a ajuns aici la limita maximă a capriciosului şi fantasticului pe care un obiect o poate atinge...”.