Dis de dimineață, pe străzile comunei Coșbuc mișunau ieri zeci de localnici îmbrăcați în haine tradiționale. Aceștia au sprijinit demersul voluntar și autofinanțat al lui Iosif Ciunterei, care a vrut să reconstituie un obicei care a murit în urmă cu un secol.

Este vorba despre „Claca Popii”, un obicei respectat cu sfințenie până în 1900-1920 în întreaga Transilvanie. Practic, preotul din sat era ajutat de întreaga comunitate la muncile câmpului, mai ales că până acum un secol Slujitorii Domnului nu aveau parte de un salariu și deci nici de un venit stabil.

De câteva ori pe an, de la fiecare casă din sat un gospodar își sacrifica o zi lucrătoare pentru a-l ajuta pe părinte să-și culeagă mălaiul, grâul sau cartofii. Genul acesta de clăci sau ajutoare erau oferite și în sânul comunității, țăranii ajutându-se pe rând, în schimbul unei cotărci cu mălai sau grâu. „Claca Popii” a dispărut atunci când preoții au început să primească salarii din partea statului.

La ora 8:00 dimineața, clăcașii au pornit de la casa preotului cu căruța spre locul unde era plantat porumbul. Acolo, clăcașii s-au apucat de adunat porumbul, care a fost dus în curtea preotului, unde a fost despănușat și mai apoi dus în pod.

După muncă, toți cei prezenți au fost omeniți și s-au pus pe jucat, pe acordurile unui ceteraș adus de preot special pentru a-i distra pe clăcași.

Întreg obiceiul care a fost reconstituit ieri se va transforma într-un documentar ce se va întinde pe mai bine de o oră. Potrivit lui Iosif Ciunterei, tânărul de doar 20 de ani care a pus la cale întreg evenimentul, filmul va fi o dovadă a existenței acestor tradiții, care nu mai pot fi văzute pe viu.

Nici clăcașii nu au fost aleși întâmplător. Printre ei s-au numărat doi urmași ai poetului George Coșbuc, care-i poartă nu doar numele ci și prenumele. De asemenea, printre clăcași s-a numărat și Ana, femeia care a jucat rolul miresei din prima ediție a festivalului Nunta Zamfirei, care a avut loc în 1966 în Coșbuc.