Sâmbătă, 31 martie, la Centrul Cultural „Dacia” avem parte de un răsfăț coregrafic cu totul special: clubul de dans Scenica iese din nou la lumină cu un spectacol de balet și dans contemporan dedicat mămicilor de pretutindeni și mai ales celor din sufletul nostru.

Costumele și decorurile îi aparțin Dorei Baba, care coordonează activitatea Scenica, în timp ce coregrafia este semnată de Mihaela Culda – absolventă a facultății și masteratului de coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Coregrafică „I.L Caragiale” din București, stabilită la Cluj-Napoca și rezidentă în Bistrița, pentru câteva luni de zile... Genul de om tăcut, interiorizat, pe care poți să-l asculți ore în șir povestind despre dans, genul de coregraf pe care mămicile îl privesc cu uimire, mai ales în momentele în care copiii nu înteleg care-i treaba cu dansul contemporan, iar Mihaela Culda le desenează pe parchet sau apucă la repezeală obiecte din decorul apropiat pentru a le transmite mai limpede că tocmai în dansul contemporan se ascunde libertatea și fericirea, seninătatea și destinderea pe care ei le caută aiurea, în altă parte...

Genul de artist despre care ai băga mâna în foc că pricepe mai mult decât spune și (re)simte mai mult, mai profund, mai adânc, aproape enorm și monstruos ca orice artist autentic...

„...Dacă m-aș aventura într-o scanare a orașelor noastre, pot observa faptul că locurile în care se predau cursuri de balet sunt în număr destul de mare, indiferent dacă e un oraș mai mic sau unul mare. În cele mari, chiar sunt locuri în care se predă balet pentru adulți. Apoi, mai avem școlile de stat unde se predă coregrafie/dans, cum ar fi Școala Populară de Artă sau Palatul Copiilor unde linia predominantă este baletul. Iar în teatrele sau operele din țară unde exisă un corp de balet, doar asta se face. Iar câteodată mai invită câte un coregraf să monteze un spectacol de dans contemporan, sau un spectacol gata făcut. Zilele trecute căutam o informație pe net și am ajuns la fotografii cu și despre dans. 80% sunt cu balerini și balerine, chiar dacă eu căutam despre dans în general. Baletul este cea mai cunoscută formă a dansului, peste tot în lume, prin urmare când te gândești la dans mintea sare direct la acest răspuns, balet. Și atunci, eu ca părinte ori mă uit la școlile de dans care sunt oarecum susținute de stat, ori caut pe internet. Apoi mai sunt și rețelele de socializare virtuale unde părinții postează multe fotografii cu și despre copii lor. Cred că și asta îi influențează pe părinți. Imaginea finală într-o serbare sau un spectacol de balet e una foarte bună de afișat. Tuttu-ri, poante, culori de alb, roz, mult sclipirici, posturi impecabile. Îți modelezi imaginea perfectă a copilului ideal pe care ți-l dorești, și pe undeva este firesc, cine nu își dorește într-un copil tot ce este mai bun și mai frumos?”

Mihaela Culda este optimistă și crede că treptat, dar sigur, dansul contemporan începe să câștige teren în România: „De vreo câțiva ani încoace sunt din ce în ce mai multe workshop-uri, pe diferite tehnici de dans contemporan, în toată țara. Inclusiv în spectacolele de teatru care se montează la noi, dansul contemporan este inserat ca expresie artistică. Numărul coregrafilor din România, pe contemporan, a început să crească. Din valurile noilor generații de coregrafi, se mai desprind tineri îndrăzneți care rămân fideli acestei forme, și continuă să creeze dans conemporan. Am început să câștigăm public și participanți la acest tip de manifesare prin dans, deoarece în ultimii 10 ani numărul evenimentelor a crescut, atât în București cât și în țară. Prin multe workshop-uri, spectacole de dans conemporan, avem chiar și un festival de film pe dans. Lucrurile se întâmplă, dar e nevoie de timp și răbdare până când lumea va începe să guste din frumusețea acestei forme artistice...”

De ce nu dansează „oamenii mari”...? De ce dansăm mai mult când suntem copii?

„Oamenii mari... noi oamenii mari, de multe ori ne închipuim că „a fi om mare înseamnă să fii matur, şi a fi matur înseamnă a fi serios”. Şi aşa ne luăm viaţa în serios, devenim responsabili, grijile zilnice devin preocupările principale din viaţa noastră, iar „distracţiile” trebuie reduse la minim sau eliminate. Norocul nostru este că mai avem evenimente în viaţa noastră, nunţi, botezuri, zile de naştere, unde ne dăm voie să mai şi dansăm ori să ne simţim bine. Atunci când suntem copii, toate aceste repere nu există. Exprimi ceea ce simţi şi gata. Vrei să dansezi - dansezi, vrei să ţipi - ţipi, îţi vine să râzi - râzi pur și simplu. Ne arătăm aşa cum suntem, și abia cu timpul învăţăm să mascăm asta, poate și pentru a ne proteja...” 

Mihaela Culda a venit la Bistrița în septembrie 2017 și va pleca din oraș după spectacolul de sâmbătă, 31 martie. Ne-a mărturisit că s-a simțit bine la Bistriţa și că - atât cât a avut parte de el - i s-a părut „un oraş liniștit, cu oameni frumoşi. Cred că energia unui oraş şi ceea ce el conţine vine din şi de la oamenii care îi calcă pământul, este o altă casă în care locuiesc. Dacă eu am întâlnit oameni faini, cum ar putea fi altfel oraşul?”

În fiecare zi i se întâmplă să danseze singură, când nu o vede nimeni, așa, de capul ei... Iar dacă se întâmplă să fie asaltată de seriozitatea vieţii – reglează lucrurile imediat. „Dacă aș avea ocazia să aleg altceva, o altă profesie, un alt loc de muncă, aș alege-o probabil pe cea de manager, dar cred că tot în paşi de dans aş vedea şi aș face lucrurile...” Ar putea fi dansul un mod de viață...? Este nevoie de vocație aici? Vocaţia este un atuu în ceea ce faci, indiferent de meseria pe care o alegi, în orice domeniu. Imporant este cât investeşti ca să o dezvolţi și să o fructifici...

Am întâlnit mulţi oameni talentaţi, dar neîmpliniţi pentru că nu valorificau ceea ce li s-a dat când au venit pe acest pământ. Şi am întâlnit, de asemenea, oameni care au înlocuit talentul, cu pasiunea şi perseverenţa, pentru că le plăcea şi se regăseau în ceea ce făceau. Depinde de fiecare individ cum vede lucrurile, cum se vede pe sine, cum înțelege viaţa... Pe mine dansul m-a salvat de fiecare dată. De când sunt mică dansez, cred că este ceva intuitiv, şi cred că fiecare dintre noi conţinem „un ceva” natural pe care îl folosim în momente de cumpănă. Pentru mine, mişcarea corpului este un mijloc de manifestare, care mi-a fost alături dintotdeauna...”

Ca să vă convingeți și să înțelegeți mai limpede cum anume simte / percepe coregraful Mihaela Culda toată libertatea, frumusețea, pasiunea sau emoțiile care se pot strecura în dans, nu trebuie decât să asistați la spectacolul „Ce eRAI” - sâmbătă, de la ora 18:00, la Centrul Cultural „Dacia”... Locurile vor fi ocupate de părinții și prietenii copiilor implicați în spectacol, dar acesta va fi reluat în vară, și pentru publicul larg...

Foto @ Scenica - poarta spre arte