Oamenii adevărați comunică direct. Cu privirea. Vocea interioară îți spune că nu mint. Simți că-s dispuși să-și aștearnă sufletul în fața ta, dacă cauza e dreaptă. Chestiunea apare cu atât mai evidentă când discuția se raportează la creația artistică. Nu, nu vă gândiți la marea pictură, sculptură sau instalații de tot felul.

Este la rând, miniatura, podoaba de sorginte tradițională, folclorică, alcătuită cu răbdare, finețe și rafinament din piatra milenară a munților noștri, metale inoxidabile, puțin argint, ață și „înșir-te-mărgărite”.

Doamna Emilia Morariu este un modest artist artizan, 100% „hand-made”, de frontieră. Este fascinantă prin ceea ce realizează, dar și prin căldura și atașamentul cu care își prezintă realizările.

Am găsit-o supărată, necăjită de faimoasa Declarație 600 – obligația de a plăti toate taxele și impozitele plecând, ca bază de calcul, de la 1.900 Lei, salariul aiurea pus de guvernanți ca minim pe economie. Ca alți mii de oameni ai muncii, cu jumătate sau sfert de normă, ca cei ce nu au un venit fix, nefiind bugetari, nici Emilia Morariu nu are de unde să plătească „la stat” 1.035 Lei/lună!

„Am rămas în țara mea, ba mai mult, de 8 ani promovez România pe toate meridianele – vedeți că aproape peste tot am «tricolorul» și nu o fac din obligație, ci din sentimentul datoriei patriotice insuflat de mama, bunica mea, de părinți! – de ce nu mă lasă să trăiesc?!” (Adevărat, dureros și nedrept!).

I-am explicat că până în aprilie depunerea acestei insidioase declarații e suspendată și, ca să o liniștesc, am afirmat că se va renunța cu siguranță la aberantul act în discuție... A oftat, a neîncredere, dar a continuat totuși:

„Cred că dintotdeauna am iubit frumosul, am purtat podoabe și abia din 2010 vechea mea pasiune s-a transformat în afacere. Am început prin a-mi repara mai întâi propriile bijuterii stricate, apoi am adăugat și elemente de noutate. Am confecționat altele, complet noi pe care le-am oferit prietenelor. Au avut mare succes. Cu un patent și doi cleștișori de lucru (vezi imaginea), plus o foarfecă mare și câteva mai mici am facut, în principal, toate creațiile mele. Zeci, sute, în toți anii aceștia.

Obiectele mele sunt azi purtate nu numai în Europa, ci și în Canada, SUA și chiar Japonia, China etc. Am transformat pasiunea într-o mică afacere, dar pasiunea a rămas și va rămâne pentru totdeauna! Am făcut o facultate de chimie, nu de artă. Lucrez cu foarte multe pietre naturale și pot să spun că-mi sunt utile și cunoștințele de chimie.

Ajungi să-ți schimbi businessul când ești într-un impas și simți nevoia unei schimbări. Așa a început noua mea activitate. A fost totuși o descoperire pentru mine, un business vulcanic. Impactul a fost un șoc. La început oamenii stăteau chiar la coadă. Veneam cu un element de noutate, într-o nișă de piață, cu lucruri frumoase, făcute, lucrate bine și cu mult suflet. Orice client adevărat asta apreciază, până la urmă... «Wow! A apărut «hand-made»-ul pe piață – totul făcut manual, 100%.»

Eram o alternativă la toate kitsch-urile și chinezăriile de prost gust. Ofeream frumosul cu acuratețe, înglobat durabil, în micile mele lucrușoare, oferite cu tot dragul, din inimă! 2-3 ani a fost mai mult decât superb. Am făcut tranziția de la criza economică la un business stabil, apoi, bineînțeles «concurența nu doarme», plus că la noi plagiatul, copiatul a devenit «sport național»! Pe de altă parte, au apărut și tinere foarte talentate, concurența. Firesc, nu ai ce să-i faci. Cifrele de afaceri s-au mai diminuat. Acum pot zice că este o afacere din care nu te mai poți susține integral. Am vrut să completez cu mici activități part-time. Dar vedeți că nu te lasă... Ajungi tot la fisc, la Declarația 600! E aiurea”!

Se ocupă așadar cu această creație de mici cadouri artistice, de podoabe tradiționale, de mici dimensiuni: „gadget”-uri, „petits trucs”, „simple porte-bonheur”, „schones Kleinichkeiten zur Geschenk”. A renunțat acum aproape 8 ani la profesia propriu-zisă fiindcă a simțit că realizarea vine de pe tărâmul creației, că poate îngemăna fantezia, sensibilitatea, personalitatea sa puternică, cu munca. O activitate unde, paradoxal, e nevoie și de chimie: chimia îngemănării pietrei cu metalul. O muncă asiduă ce durează ore în șir, până-i reușește „produsul finit”.

Văd aceeași temă și totuși nu sunt nicăieri două exponate identice...

„Uite o poveste foarte drăguță. Eram la un târg la Piatra Neamț. A venit la mine un chinez și mi-a cerut să-i fac 10.000 de cercei pe lună. Câștigul era mizerabil. Câștigam 10 bani pe cercel. L-am refuzat de fapt pentru că trebuia să fac același model de cercei, de atâtea mii de ori. Eu m-aș fi îmbolnăvit... Noi, ne-am născut diferiți. Eu așa m-am născut, mai rebelă. Am făcut un obiect acum. O prietenă îl vrea la fel și... mă rog de ea deoarece nu pot să-l reproduc identic. Trebuie să-mi pun semnătura de artist. Original pe original! Nu sunt un simplu manufacturier ce se rezumă doar la a copia. Sunt o creatoare și am făcut și voi face artă!”

Din ce lucrează?

Metal, sârmă, mici bare, totul inoxidabil, fără nichel, fără cadmiu – doamna Emilia e chimistă de profesie și știe să folosească acele aliaje care nu-ți fac rău și nu se oxidează - ici colo puțin argint, la cercei, la închizători, ață, sfoară, biluțe colorate, piatră semiprețioasă, de toate nuanțele, dar nimic din aur!

„Aur? Nu că nu mi s-ar fi cerut. Se cere și am fost tentată să devin bogată(zâmbet), visând să-mi deschid o fundație, sau măcar să o ajut pe Ana Dragu care se ocupă de copiii cu autism, pe care o respect mult. Fiecare femeie are un vis. Visul meu social acesta ar fi: să-i ajut pe alții, aflați în nevoie! Am zis, trec pe aur. Am fost la Oficiul pentru protecția consumatorilor. Mie îmi plac chestiile legale ca să pot dormi liniștită. «Nu se poate, trebuie să te autorizezi la Banca națională, trebuie să comunici în fiecare seară pe online caratele vândute! Oameni buni, le-am spus, pe mine nu mă pasionează caratele, pe mine mă pasionează frumosul!»

Mi-am dat seama cu amărăciune că nu sunt în stare să accept să devin acel bijutier clasic care pune pe cântar aurul. Trebuia să le fac toate într-o anume rutină. Nu pot! La ei contau gramele, pentru mine e infint mai importantă opera! Și am renunțat, deși există un segment de cumpărătoare, de vreo 25-30% care preferă aurul. Asta e, îmi pare rău. M-am rezumat la materialele arătate și compensez caratele prin miniaturi făcute cu suflet, din suflet și oamenii le apreciază. Să recunoaștem că, în cele din urmă fiecare cumpărător pleacă cu un pandantiv, o pereche de cercei, un inel, original și cu bani puțini! Ceva ce i se potrivește fie ei, fie lui!”

Ce se poartă?

„În general, bărbații trebuie să ofere acum un cadou inventiv. M-am gîndit la colier, colierul, vorba poetului, «pe al madamelor piept»... face minuni. Se găsesc pe piață materiale foarte bune, sunt metale aproape ca și argintul. Place. Pentru Valentine’s Day cei care sunt îndrăgostiți – toți!, am adăugat eu – le-aș sugera fluturași cu floricele. Arată foarte bine pe decolteu. Pentru energia tinereții. Zburăm, suntem veseli, voioși... Probabil că ăsta este statul paralel! Oamenii care refuză să ia totul în tragic și-și doresc foarte mult să trăiască frumos!”

Așa se naște un colier turcoaz, un verde difuz cu irizații de portocală coaptă, garnitură cu cercei asortați. Alte pandantive cu pietre mici, strălucitoare, pierdute ca stelele pe bolta cerului într-o seară senină de vară. Superb!

Apoi un distins colier cu granat, o piatră finuță ce oferă siguranță, stabilitate și eleganță. „Este în general pentru femeile care-și doresc o anumită imagine” – aș completa-o, imagine de „lady boss”. „Pentru Dragobete, se poartă cameea la cămăși. Se poartă simbolurile. Acum e la modă acest inel «copacul vieții», «să aducem viață cu noi», «să purtăm cu noi bucuria vieții»! Îmi place foarte mult subiectul «tricolor»! Suntem români, nu?!”

Cât la sută e creație și cât la sută este suflet?

„Ce greu e! Să zicem că și materialele presupun ingeniozitate, dar dacă nu pui suflet, simți că pe acele rânduri multe de căsuțe, clienta nu se oprește la tine dacă nu simte vibrația bucuriei de a oferi! Dacă te gândești doar la partea materială poți să ai dezamăgiri. În momentul când însă ești veselă, liniștită și te gândești că poți oferi ceva frumos, dăruiești din suflet, parcă «partea financiară vine singură... pe aripi de gând. Prefer întâi să-i ajut pe alții și ce rămâne e bun și pentru mine. Clienții vin oriunde dacă-i chemi cu sufletul. Clienții se feresc de tine, dacă ți-e frică că nu vin. Nu știu de ce. E un secret, dar funcționează...»”!

Pe doamna Emilia Morariu o puteți găsi sâmbăta de la orele 10:00 la căsuțele din centru, la târgul săptămânal Produs în Bistrița-Năsăud, acum înainte de Valentine's Day, iar din 24 februarie până în 10 martie, zilnic la standurile din parcul central de la Biserica Evanghelică, adică, însumând, și Dragobetele și 1 și 8 martie.

Mergeți să-i vedeți standul și sigur veți avea ce să cumpărați.

Mircea Seleușan-Bătrânu