„Am intrat în Casa Argintarului, după restaurarea ei, cu un mare nod în gât... Am atâtea nostalgii când mă gândesc la clădirea aceasta! Am fost director la Școala Populară de Artă peste 25 de ani și atâtea picioare i-au călcat pragul, atâtea voci minunate au răsunat pe aceste holuri, atâtea minți și vise s-au derulat prin ungherele ei...!” a povestit plină de nostalgie, Rozalia Fucă Tomescu, prezentă nu demult, la inaugurarea Centrului German de pe Strada Dornei - fosta Casă a Argintarului cum este ea cunoscută printre bistrițeni.

Rozalia Fucă Tomescu și-a amintit atunci și episoadele dramatice ale istoriei acestei clădiri... „Zeci de ani am închis și am deschis porțile clădirii cu cheia aceea uriașă, după Revoluție, am ajuns chiar și în instanță pentru curtea clădirii pe care o voia și medicul veterinar Bor, care s-a și rățoit atunci la mine „Da' ce, doamnă, e curtea lui taică-tu, ce te agiți așa pentru ea?!”, și am ajuns atunci în instanță, m-am documentat pe la Arhive, n-am dormit cu nopțile și până la urmă am și câștigat... Clădirea asta a fost mai mult decât casa mea...!” mărturisea Rozalia Fucă Tomescu care speră în continuare că această clădire va adăposti din nou o școală a artelor și a muzicii...