Pompierii din cadrul ISU BN au stabilit că cel mai probabil cauza izbucnirii incendiului care a distrus ieri două case în Buduş ar fi o priză defectă. Flăcările au mistuit ieri un grajd, câteva anexe gopodăreşi şi acoperişul a două case.
Localnicii din Buduş au dat ieri în jurul orei 12.40 alerta după ce au observat că un incendiu izbucnise la o casă. Până la sosirea pompierilor la faţa locului flăcările au cuprins acoperişul casei, o bucătărie de vară, grajdul, un adăpost de animale şi garajul.
Pompierii s-au luptat mai bine de o oră cu flăcările, intervenţia acestora fiind îngreunată de fumul dens şi înecăcios.
„Pompierii militari au rămas la locul intervenţiei până în jurul orei 19.00, interval în care au înlăturat elementele de construcţie care prezentau riscul prăbuşirii. Au ars, în totalitate, anexele gospodăreşti (grajd, şură, garaj, adăpost animale, bucătărie de vară), acoperişurile caselor de locuit pe o suprafaţă de peste 250 mp, camera centralei termice şi alte două încăperi”, se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al ISU BN, plt. Marius Rus.
După stingerea incendiului angajaţii ISU BN au început o anchetă pentru a afla de la ce anume a pornit focul. Aceştia au ajuns la concluzia că o priză defectă ar fi cauza probabilă a izbucnirii incendiului.
Proprietarul caselor speră însă că va fi despăgubit după necazul acesta pentru că are o asigurare încheiată pentru cele două imobile.