ANUNȚ privind organizarea celei de-a patra licitații publice în vederea atribuirii în folosință a parcelelor disponibile în perimetrul parcului industrial Bistrița Sud:
În conformitate cu prevederile Legii 215/2001 republicată a administrației publice locale, ale Legii nr. 186/2013 privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale și în baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Bistrița nr. 157 din 26.11.2015 privind mandatarea societății Business Park Bistrița Sud SRL, în calitate de Societate-administrator a Parcului Industrial, în vederea concesionării sau vânzării terenului aflat în perimetrul Parcului Industrial situat în Municipiul Bistrița, localitatea componentă Sărata, Societatea Business Park Bistrița Sud SRL., cu sediul în Bistrița, strada N. Titulescu Nr.6, în calitate de Administrator al Parcului Industrial Bistrița Sud, organizează în perioada 01 NOIEMBRIE – 30 NOIEMBRIE 2016 o LICITAȚIE PUBLICĂ deschisă în vederea cesionării temporare și cu titlu oneros a dreptului de folosință și de exploatare asupra parcelelor disponibile în perimetrul Parcului Industrial Bistrița Sud, situat în Municipiul Bistrița, localitatea componentă Sărata.
Depunerea ofertelor se va face în perioada 01 NOIEMBRIE – 30 NOIEMBRIE 2016, care reprezintă ultima zi de depunere a ofertelor, la următoarea adresă: Societatea Business Park Bistrița Sud SRL., cu sediul în Bistrița, strada N. Titulescu Nr.6.
Deschiderea ofertelor va avea loc în prezența ofertanților și a Comisiei de Evaluare și Selecție a Ofertelor, în data de 30 NOIEMBRIE, la ora 14:00 la sediul Societății Business Park Bistrița Sud SRL, cu sediul în Bistrița, strada N. Titulescu Nr.6.
Relațiile suplimentare pot fi obținute la sediul Business Park Bistrița Sud SRL, strada N. Titulescu Nr. 6, telefon 0752/043404 sau la adresa de e-mail: office@bizpark.ro, persoane de contact Iulius Dumitru sau Radu Harpa.
Puteți descărca documentația pentru licitație accesând următorul link: http://www.bizpark.ro/anunt-privind-organizarea-celei-de-a-patra-licitatii-publice-in-vederea-atribuirii-in-folosinta-a-parcelelor-disponibile-in-perimetrul-parcului-industrial-bistrita-sud/
Societatea Business Park Bistrița Sud SRL,
Prin Administrator,
Iulius Dumitru