„Nu putem fi ca la Scala din Milano. Suntem la Bistrița!” a remarcat dirijorul Florin Ciofică pe scena Teatrului de Vară unde European Royal Orchestra a susținut un concert special pe care primarul Ovidiu Crețu l-a numit „perla coroanei” unui lung șir de manifestări artistice organizate de municipalitate în decembrie.
„Nu putem fi ca la Scala din Milano. Suntem la Bistrița!” a remarcat dirijorul Florin Ciofică adăugând că se pune la dispoziția oricui vrea să cânte pe scenă și invitând-o pe solista Andreea Novac de la Opera Națională București să se dezlănțuie într-o celebră arie.
Și chiar nefiind la Milano, bistrițenii tot s-au simțit fermecați de programul lejer, relaxant și atractiv oferit de European Royal Orchestra, pe care primarul Ovidiu Crețu a și numit-o „Perla coroanei” unui lung șir de manifestări artistice organizate de primărie pe tot parcursul lunii decembrie.
„Dorim să pregătim Crăciunul, acea clipă magică care se întâmplă în noaptea de 24 spre 25 decembrie, când toţi credem că vine Moşul, că viaţa noastră se schimbă odată cu Naşterea Mântuitorului...” a spus primarul Ovidiu Crețu astă-seară, înainte de începerea concertului, declarându-se încântat de faptul că sunt tot mai mulți bistrițeni (și tineri!) care vin să asculte muzică clasică, „să se bucure de aceste creaţii ale Europei, dovadă că şansa noastră de urbanism, de civilizaţie, de lumină este una extrem de importantă”.
„Ne străduim să vă oferim bucăţi de lumină, de frumuseţe, de cultură... Bucuraţi-vă de sărbători!” a mai spus Ovidiu Crețu, încheindu-și discursul cu versurile unei colinde:
„Şi-acum vă las, fiţi fericiţi în noaptea de Crăciun
Și nu uitaţi, când sunteţi voioşi
Românilor să fiţi buni!”