În luna februarie, o biserică din Teaca a fost prădată de hoți, de două ori. În urma verificărilor s-a stabilit că făptașii au fost diferiți. Aceștia sunt 4 tineri, ce au acționat în grupe de câte doi. Prejudiciul total a fost de 500 de lei.
În luna februarie, polițiștii au fost anunțați că o biserică din Teaca a fost prădată de hoți.
Deși incidentul s-a repetat, în urma investigațiilor s-a stabilit că hoții au fost diferiți, la ambele spargeri. Singurul lucru pe care îl au în comun prădătorii, e faptul că sunt tineri.
„La data de 7 martie a.c., în cadrul investigațiilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat doi tineri de 27, respectiv 24 de ani, ambii din Teaca, bănuiți de comiterea faptei. Cei doi sunt cercetați pentru faptul că, la data de 11 februarie a.c., ar fi sustras bunuri dintr-o biserică de pe raza comunei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 300 lei. Tot ieri, în urma investigațiilor efectuate într-un alt dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, din aceeași biserică de pe raza comunei Teaca, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au identificat alți doi tineri, de 28 ani, respectiv de 20 ani, ambii tot din Teaca, bănuiți de comiterea faptei. Aceștia sunt cercetați pentru faptul că, în cursul lunii februarie a.c., ar fi sustras bunuri în valoare de aproximativ 200 lei din biserica respectivă, bunuri care au fost recuperate. Cele două fapte de furt au fost înregistrate inițial cu autor necunoscut. Cercetările continuă în ambele cauze sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat”, explică reprezentanții IPJ BN.