Abia împlinise 15 ani când a sosit la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată: aproape 550 de pasageri, inclusiv cei sub 15 ani, au fost trimiși direct în camerele de gazare. Femeile care scăpaseră de prima selecție au fost dezinfectate, rase în cap și tatuate cu un număr. Tânăra avea să moară câteva luni mai târziu dar Jurnalul ei…
Împreună cu mama şi sora ei a fost trimisă la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până în octombrie 1944, când au fost transferate în lagărul de concentrare Bergen-Belsen.
În martie 1945 lagărul a fost bântuit de o epidemie de tifos, care se pare că a omorât 17.000 de prizonieri. Printre victime s-au aflat și Anne Frank, alături de sora ei.
Pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat lagărul de concentrare, dar singurul care a supravieţuit a fost tatăl ei – Otto Frank, care s-a mutat în Elveţia, şi care, până la moartea sa, în august 1980, şi-a dedicat viaţa publicării jurnalului scris de fiica sa, Anne Frank, înainte de arestare.
Săptămâna viitoare aveţi ocazia să cunoaşteţi întreaga poveste tulburătoare a tinerei care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial şi care a devenit cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.
Jurnalul publicat după război de tatăl ei este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor naziștilor.
Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” şi Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud organizează săptămâna viitoare, la Bistriţa, vernisajul expoziţiei internaţionale “Anne Frank – O istorie pentru prezent”, realizată de Anne Frank House, Olanda.
Vernisajul va avea loc la Muzeul Judeţean pe 21 aprilie, de la ora 12.00, şi este însoţit de filmul documentar ”The Short Life of Anne Frank” care va fi difuzat la iaugurare şi va putea fi revăzut, pe toată durata expoziţiei, pentru grupurile de elevi interesaţi.
Asociaţia Tikvah a prezentat această expoziţie în România, de la începutul acestui an, având sprijinul financiar al Ambasadei Olandei care consideră esenţială angajarea tinerilor în recunoaşterea şi înţelegerea pericolelor prejudecăţilor, gândirii stereotipe, discriminării, precum şi înţelegerea importanţei de a nu rămâne un spectator pasiv când drepturi şi libertăţi fundamentale ale altora sunt încălcate.