Peisajul urban din Bistriţa a fost condimentat zilele acestea de câteva persoane care, după ce au băut mai mult decât pot duce, „au parcat” unde i-a apucat somnul: pe bănci. Sau în situaţii de urgenţă chiar pe trotuar!
Mai mulţi bistriţeni au fost răpuşi de alcool în aceste zile fierbinţi şi neavând încontro, s-au pus la somn, indiferent unde se aflau.
O parte au fost mai norocoşi şi au găsit o bancă în imediata apropiere, respectiv lângă căminul de bătrâni. Frumos şi linişte, nu prea i-a deranjat nimeni, astfel că au avut parte de un somn revigorant după care şi-au putut continua drumul.
Mai greu i-a fost însă unui biciclist, care, simţind că nu este tocmai în apele lui, a preferat să tragă pe dreapta. Sau măcar a încercat, căci l-a prins somnul pe trotuar. Cu siguranţă că acesta a dormit numai pe jumătate deoarece a trebuit să îşi păzeasă bicicleta, lăsată în imediata apropiere.
Şi Piaţa Mihai Eminescu a devenit un loc de odihnă pentru obosiţii Bistriţei, care nu s-au sfiit să treacă la orizontală când au simţit că se învârte strada cu ei.