După ce miercuri, artiștii bistrițeni au fost prezenți la Palatul Culturii din Târgu Mureș, pentru a-și expune lucrările realizate pe tema Sacrificiului – astăzi este rândul artiștilor târgumureșeni să expună la Bistrița... Pentru o cultură a întâlnirii...!
Astăzi, de la ora 18, Galeria Arcade 24 găzduiește vernisajul artiștilor din Târgu Mureș iar cei care vor prezenta expoziția sunt Mana Bucur și Oliv Mircea.
Evenimentul este organizat sub egida unui concept generos: „Între noi. Pentru o cultură a întâlnirii” și reprezintă un productiv schimb de experiență între artiștii celor două orașe.
Din Târgu Mureș expun artiștii Nicu Ardelean, Barabas Eva, Biro Kalman Eniko, Mana Bucur, Andreea Căbuz, Annamaria Căbuz, Lucia Călinescu, Petre Căpriță, Dorel Cozma, Csiky Szabo Agnes, Csorvasi Szabo Laszlo Attila, Fekete Zsolt J., Fekete Zsolt S., Gyarmathy Janos, Jakab Tibor, Kakonyi Csilla, Kolumban Zita, Kuti Denes, Kuti Botond, Kiss Levente, major Gizella, Makkai Istvan, Mircea Moldovan, George Moldovan, Maria Moldovan, Mureșan Gheorghe, Novak Jozsef, Nagy Dalma, David Oltean, Mariana Cara Oltean, Ion Petru Pop, Puskai Sarolta, Crina Rodica Stănescu, Sajgo Ilona, Santa Csaba, Mihai Stoica, Szep Gyorgy, Szotori Anna, Szocs Zoltan, Veer Renata, Rodica Vescan și Eva Birtalan Vidra...
Miercuri, artiștii bistrițeni care și-au prezentat la sfârșitul anului trecut lucrările în Salonul Anual al Artelor la Bistrița, au prezentat aceleași lucrări în Palatul Culturii din Târgu Mureș. Despre această expoziție, reputatul critic Mihai Plămădeală, care a și prezentat-o la Bistrița în decembrie anul trecut, scria în „Observator Cultural”, că „demonstrează faptul că Bistriţa este un centru important din punct de vedere vizual. Treizeci şi cinci de artişti, pictori, graficieni, sculptori, ceramişti şi sticlari, s-au reunit în frumoasa galerie Arcade 24, unde au expus o suită de lucrări inspirate din tema sacrificiului, propusă de curatorul şi criticul Oliv Mircea. Este vorba despre unul dintre puţinele saloane tematice din România. Vestea cea mai bună este că, la Bistriţa, expoziţiile reuşite se succed, conform programului, pe tot parcursul anului. Fiecare loc în care oamenii îşi fac treaba bine este realmente centrul lumii...”.