Probele de dresaj, maraton şi obstacole de la Campionatul Naţional de atelaje se vor ţine la Beclean între 29 iunie şi 1 iulie. Ediţia din acest an aduce o surpriză de proporţii: vor exista probe şi pentru atelaje trase de patru cai!
La Beclean se va desfăşura a V-a ediţie a etapei a doua de la Campionatului Naţional de atelaje. Întrecerea este programată între 29 iunie şi 1 iulie. Concurenţii vor trebui să îşi dovedească aptitudinile la probele de dresaj, maraton şi obstacole.
Fiecare probă se va desfăşura în zile diferite, astfel că întrecerea va începe cu cea de dresaj, iar proba de obstacole va încheia campionatul. Noutatea acestei ediţii constă în faptul că la concurs vor putea participa şi atelaje cu patru cai. Probele pentru cei care concurează la această categorie sunt identice cu cele pentru doi cai.
Anul acesta va fi o competiţie „open” la care vor putea înscrie cai din toate rasele. Potrivit inginerul Traian Lăpuşte, directorul Hergheliei Beclean, premiile oferite sunt în valoare de 3000 de lei, la care se adaugă şi cele constând în produse.
„Pe lângă competiţie, ne dorim ca evenimentul să fie şi o petrecere câmpenească, unde se va putea mânca un grătar sau va putea bea o bere. Vor fi prezenţi şi comercianţi de la care se vor putea cumpăra diverse obiecte, pentru cei care doresc”, a mai explicat Traian Lăpuşte.