Crista Bilciu, tânăra regizoare care a pus în scenă spectacolul “Poezisele” a fost asistenta regizorului Silviu Purcărete timp de 6 luni în care recunoaşte că a învăţat enorm. “Atunci mi-a venit ideea unui spectacol cu versuri, un laborator de experimente teatrale, un joc cu versurile...” a explicat regizoarea pentru Bistriţeanul.ro.
“Efectiv ne-am jucat cu versurile, am încercat să exprimăm prin noi înşine atmosfera sau stările poetice sau emoţiile pe care le-am perceput în poeziile unor autori precum Mariana Marin, Nichita Danilov, Angela Marinescu, Ioan Es. Pop, Cristian Popescu, Emil Brumaru, Mircea Cărtărescu, Paul Vinicius, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Florin Iaru, Mircea Ivănescu” a povestit Crista Bilciu.
Anda Saltelechi, Rodica Bunea, Sandra Simon, Cristian Rus (tinerii actori care au susţinut ieri seară spoectacolul „Poezisele”) şi Crista Bilciu se întâlnesc în fiecare zi la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti unde, din iunie, au pus bazele unui laborator de experimente teatrale: „Zilnic, de la 10 la 14, ne antrenăm, facem exerciţii fizice după metodele lui Grotowski şi Eugenio Barba, facem încălzire vocală, citim cărţi de teorie teatrală, urmărim mari spectacole de teatru înregistrate şi facem improvizaţie şi experimente teatrale. Avem reprezentaţii cu public în fiecare luni, la ora 18. Am scos deja doua premiere: prima fiind „Poezisele”, iar cea de-a doua „Ieudul fără ieşire”, în prezenţa autorului Ioan Es. Pop. Fiecare dintre reprezentaţiile noastre este urmată de o discuţie cu publicul, la care participă actorii, regizorul, poetul sau poeţii pe ale căror texte am lucrat. Ne-am propus prin aceste spectacole să aducem literatura română contemporană din ultimii ani mai aproape de cititori, în special de cei tineri”
“Mă aşteptam să fie un recital de poezie din autorii contemporani, dar a fost mult mai mult decât atât, a fost un mixaj impresionant de o mare forţă expresivă” a povestit Alexandru Uiuiu, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, prezent la spectacol.
“E o mare şansă pentru literatura română contemporană ca nişte tineri actori să fie extrasă dintre coperţile de carte şi aşezată atât de frumos pe scenă” a mai spus Alexandru Uiuiu.
“A fost un spectacol excepţional, cât se poate de interesant şi vizionar, realizat şi interpretat de tinerii actori ai teatrului bucureştean Metropolis cu multă inspiraţie, cu talent şi cu o viziune deosebită – lucruri pe care nu le-am regăsit în alte spectacole teatrale” a precizat Gavril Ţărmure, preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa.
http://www.poezisele.blogspot.ro/
Foto: Gigi Puica