Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  397 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



NOI INTERCEPTĂRI: Slujbe la Tribunal și medicamente pentru Justiție

12/05/2017 12:44:57 Raluca NECHITI  
Presa publică a doua parte din interceptările din dosarul „Porcul și tortul”, în care grefiera Veronica Feher a fost arestată pentru trafic de influență. Noile interceptări o au ca personaj pe o judecătoare de la Tribunalul Bistrița despre care procurorii ar avea informații că ar fi primit bani pentru a da o sentință mai ușoară într-un caz de omor.

O a doua judecătoare vizată de procurorii DNA din Cluj (care au deschis un dosar penal în care fosta grefieră a Tribunalului Bistrița-Năsăud, Veronica Feher a fost arestată) ar fi Daniella Berbecariu, care este suspectată că ar fi primit bani, prin intermediul grefierei deja arestate, de la mama unor tineri acuzați de omor, pentru a le da acestora o sentință mai ușoară.

Noile interceptări publicate astăzi de EVZ.ro arată, dincolo de limbajul codat folosit de grefiera arestată și de mama tinerilor acuzați de omor, cum justiția se transformă în biserică, mama trimițând bani pentru slujbe la „doamna preoteasă”, dar și cum este „bolnavă”, având nevoie de „medicamente”.

Interceptările publicate astăzi de EVZ surprind discuțiile între grefiera cu pricina și mama tinerilor arestați, la un moment dat grefiera fiind supărată că nu a mai primit „medicamentele”, adică a doua tranșă de bani. Femeia promite că până „la maslu” vine cu banii pentru „preoteasă”.

Bani „de slujbe și medicamente” de la o mamă disperată

Pentru a răscumpăra libertatea copiilor săi, arestați într-un dosar de omor, Floarea Telcian ar fi plătit 100 de mii de lei, bani care ar fi fost dați grefierei arestate și care, la rândul ei, ar fi intervenit pe lângă judecătoarea care se ocupa de acest caz.

Reamintim că în rechizitoriul întocmit de procurori pentru trimiterea în judecată a grefierei, publicat de clujust.ro se arată că „grefiera, folosindu-se de calitatea sa, ar fi pretins și primit de la o femeie (T.F.) o sumă de 100 de mii de lei, în perioada septembrie 2016 - februarie 2017, dar și produse alimentare (carne de porc, cârnați și păstrăvi), promițând că în schimbul acestor foloase necuvenite va interveni pe lângă judecătoarea Berbecariu Daniella față de care a lăsat să se creadă că are influență și o va determina pe aceasta să emită o soluție favorabilă lui Telcean Nicolae Grigore și Telcean Grigore, judecați de magistrat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. (...) S-a reținut în cauză că la data de 28.10.2016, Berbecariu Daniella a primit o sumă de bani de la soții Telcean prin intermediul inculpatei Feher Viorica pentru obținerea unor soluții favorabile inculpaților Telcean Grigore și Telcean Grigore Nicolae. În aceeași zi, după întâlnirea cu inculpata Feher Viorica, Berbecariu Daniella s-a deplasat la Agenția BRD din Bulevardul Independenței unde a făcut o depunere de 10.000 de lei, iar inculpata Feher Viorica a mers la sediul Băncii Transilvania unde a depus suma de 2.500 de lei. La data de 2.12.2016 inculpata Feher Veronica i-a solicitat lui T.F. să-i ducă medicamentele, în realitate cele două referindu-se la anumite sume de bani”.

Despre acest caz Bistrițeanul.ro a mai scris AICI.

„În interceptările de la dosar, termenele de la procesul de omor, erau denumite „slujbe la biserică”, iar banii aveau codul „medicamente”, scriu astăzi jurnaliștii de la EVZ.ro care au intrat în posesia unor interceptări din dosar.

O primă interceptare este din data de 2 decembrie 2016 când Veronica Feher „îi atrage atenția lui Floarea Telcian că nu a venit cu „medicamentele”, a doua rată de 40.000 de lei. Grefiera s-a dat de gol, deoarece a sunat, imediat după convorbirea cu Floarea Telcian la o bancă pentru a vedea dacă e deschisă” - mai spun jurnaliștii EVZ.

Redăm mai jos interceptarea făcută publică azi:

Tecian: De aia v-am sunat, că cum putem face să ajung la Sfântul Maslu?
Feher: Dacă puteți vini.
Telcian: Dacă …, am înțeles că-s închise farmaciile până luni?
Feher: Nu.
Telcian: Nu pot să … nu putem, nu pot să scot medicamentele, știți?
Feher: Ă …, da, rămâne ca luni, luni a zis că …, preoteasa, doamna preoteasă, colega mea, a zis că: „luni se poate veni”.
Telcian: Luni, da, da. Luni că … așa știu că farmaciile o fost în…
Feher: Da.

Într-o a doua interceptare publicată, care suprinde tot o discuție între mama tinerilor și grefieră, femeia este speriată că după ce ar fi dat atât de mulți bani, sumele să nu fi ajuns la judecătoare, dosarul fiind amânat de mai multe ori din cauza unui document care nu ajunsese de la medicina legală.

Telcian: Păi, ia ni, tăt vezi că … soțu ăsta se ceartă cu mine …
Feher: Păi … Nu-i …
Telcian: El no știu ce-am făcut. V-am dat atâția … bani…
Feher: Deci nu scapă nici atâta, nu-s nici …
Telcian: Nouă sute de milioane … îs bani. Și… ce-am vrut să zâc … Ă …ați vorbit cu doamna? I-ați dat?
Feher: Păi, da ce …, ce crezi dumneata că io fac șmecherii sau cum?
Telcian: Amu aia am …mai am o sută, aia, apăi să v-o aduc mâine.. Nu?
Feher: Păi, o sută de milioane. Și d-apăi mie, după ce vezi negru pe alb, cum îi … Nici io …
Telcian: Ș-apoi?
Feher: Io iau p…a, nu? Io ce alerg, ce câștig, pentru ce? … Pentru ce? Nu să poate femeie! În ziua de astăzi … n-am înțeles! … De știam … vă lăsăm. Încă …, vai de capu meu! Vai de capu meu! …

Teatru la tribunal cu magistrați în loc de actori

O altă interceptare care mai există la dosar și care a ajuns la jurnaliștii de la EVZ.ro surprinde o discuție între Veronica Feher și judecătoarea Daniella Berbecariu pe care procurorii susțin că grefiera ar fi avertizat-o despre ancheta care are loc, iar aceasta nu i-a mai răspuns niciodată la telefon.

„Pe 21 februarie, grefiera s-a întâlnit la tribunal cu judecătoarea Berbecariu, având asupra sa aparatură de interceptare, însă magistratul nu a reacţionat în vreun fel, ca şi când aceasta ar fi ştiut care este motivul real al întâlnirii. - Practic am asistat la o piesă de teatru în care cele două participante cunoşteau foarte bine ce subiect trebuie abordat şi ce răspunsuri trebuie date”, susțineau procurorii.

Cum a decurs întreaga discuție între fosta grefieră după ce aceasta s-a întors de la audieri și judecătoarea Daniella Berbecariu aflați din materialul publicat astăzi de EVZ:

Feher: Vreau să ne-ntâlnim astăzi neapărat.
Berbecariu: De ce?
Feher: Să povestim ceva.
Berbecariu: Ce vrei să povestim?
Feher: Pentru …
Berbecariu: Io nu pot ... să povestesc nimica … ce însinuezi tu?
Feher: Ascultă-mă … păi nebunu … s-ombătat, ăla, gunoiul ăla …
Berbecariu: Nu știu care gunoi, că nu știu despre ce vorbești.
Feher: Da. S-mbătat și o vinit și o amenințat că … să-i dăm banii.
Berbecariu: Ce bani, că io nu știu despre ce vorbești.
Feher: Cu Telcenii.
Berbecariu: Vera, cu mine, cu … cu cine?
Feher: Cu Telcenii.
Berbecariu: Cu ăștia.
Feher: Da.
Berbecariu: Cu ăștia? Doamne ferește Vera, să nu mai … la mine să nu mai … cu absolut nimica. Ți-o spun drept acum. La mine să nu mai vii cu chestii din astea.

Reamintim că după câteva zile de la această interceptare, judecătoarea a formulat o cerere de abținere în dosarul fraților Telcean.

Într-o solicitare făcută de Bistrițeanul.ro, Tribunalul Bistrița-Năsăud spune că judecătoarea se află la muncă, neexistând nici un fel de sesizări împotriva sa. În plus, „din informațiile obținute de la doamna judecător Daniella Berbecariu rezultă că aceasta, până în prezent, nu a fost citată și prin urmare nici audiată, în vreo calitate în dosarul instrumentat de DNA -  Serviciul Teritorial Cluj”.

11679 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro