În urmă cu aproape 15 ani am avut onoarea de a-l cunoaște pe Laurențiu Ulici, la vremea aceea președintele Uniunii Scriitorilor din România. Mai mult, m-am putut deplasa în mașina domniei sale de la Năsăud până la Bistrița unde urma să se întâlnească cu scriitorimea bistrițeană. Pe drum, regretatul Laureanțiu Ulici mi-a povestit despre cartea sa ”Nobel contra Nobel” și despre nominalizarea lui Lucian Blaga la mult râvnitul premiu literar.

            Cu tristețe am aflat atunci că nominalizarea lui Blaga venise de altundeva din Europa, din Germania, Italia și Franța, și că, autoritățile de atunci din România nu l-au susținut pe filosoful și literatul român. Ba mai mult, așa cum astăzi se povestește, spre rușinea istoriei noastre, comuniștii l-ar fi trimis pe președintele USR de atunci, Zaharia Stancu, la Stockholm să descurajeze premierea lui Blaga.

            Rămas fără premiu, după o nominalizare și ea astăzi îndoielnică, într-o țară cenușie și înfricată, Blaga și-a găsit sfârșitul obsedat de teama de a fi ridicat de securiști și dus la închisoare. E numai unul din destinele nedrepte ale marilor români.

            Făcând doar această legătură, nu mă mai miră gestul românilor contra români de la Bruxelles. Pot să înțeleg și faptul, de acum cunoscut, că i-am îngrozit inclusiv pe partenerii noștri europeni. Exportăm astăzi disputele endemice interne în Parlamentul European, cu nimic diferite de comportamentele nesolidare ale noastre cu noi pe care, iată, le aveam și în urmă cu 50 de ani, și cu un secol, și așa mai departe.

            De aici de la Bistrița, interpretate politic sau nu, faptele acestea dor sau ar trebui să doară. În felul acesta, vom continua cu toții, sau măcar prin reprezentanții noștri aleși în Parlamentul European, să ne confirmăm istoria și, mai mult, să ne reconfirmăm un destin tragic, așa cum bietul Lucian Blaga îl sublinia acum o jumătate de secol în filosofia sa. Iar filosofia sa era în fapt, filosofia noastră. Era aceeași filosofie ce l-a nedreptățit și pe el.

Dorin Dobra