De ei, politicienii e vorba. De toți la grămadă, fără să fac vreo oarecare diferențiere de gen, orientare sexuală, politică, greutate fizică sau juridică. Pentru mine, nici unul dintre cei care fac circ continuu de două luni încoace, dacă nu mai bine, nu mai înseamnă nimic ca politicieni.
Că oameni politici sunt foarte puțini sau spre deloc în țara asta. M-am săturat de ei, întrucât pentru mine toți sunt o apă și un pământ. Toți sunt la fel. Și nu îmi spună mie nimeni că sunt și excepții în politică. Eu nu le-am văzut deloc în tot acest răstimp de când se joacă de-a condusul unei țări și fac din rolul de președinte al unei nații un soi de Hopa Mitică, dus în derizoriu.
Nu vreau să aud prelegeri despre excepțiile din politică. Nu sunt, pentru că altfel s-ar fi făcut remarcate în tot acest timp. Eu cred că un politician care vrea să facă diferența ar fi trebuit să iasă la înaintare. Asumat, cu fruntea sus și fără teamă că va fi aruncat de partide la coșul de gunoi. Unui politician din categoria excepțiilor ar fi trebuit să-i pese. Să-i pese în primul rând de el și de cariera lui reală, de anturajul în care își construiește viitorul. Pentru că, nu degeaba spun bătrânii că, dacă te bagi în troacă te mănâncă porcii.
Eu nu am văzut nici un politician măcar simulând că i-ar păsa că este asociat cu niște indivizi care fac de mândra minune ideea de reprezentare a unui popor. Eu nu am văzut nici un politician care să iasă public și să ceară oprirea dezmățului. Pentru că e un dezmăț al lipsei de onoare, al lipsei de caracter, al lipsei simțului civic și a tot ceea ce ar trebui să intereseze un politician. Așa că, pot să spun cinstit că eu nu mai dau nici o ceapă degerată pe nici un politician din țara asta.
M-am săturat de ei, m-am săturat de minciunile lor rostite cu seninătate, în numele unui popor care, din prea multă sărăcie, cu o lene dureroasă de a gândi și de a reacționa, prostit pe față și pe dos, stă ca vițelul la poartă nouă și se uită la niște indivizi care dovedesc ori de câte ori au ocazia că penibilul nu are nici o limită, că nu îi mai satură Dumnezeu de putere, bani și influență, că nu știu nici să piardă, dar nici să câștige. M-am săturat de indivizii care cică fac politică.
Nu fac deloc politică, ci aleargă disperați după ciolan. Asta nu e politică, ci prostituție. Un circ fără bani, un circ care ne costă pe noi mult și multe. Nici măcar nu vreau să mai știu ce a zis Curtea Constituțională, chiar dacă am aflat și cine este președinte oficial al acestei țări. Vreau doar să se sfârșească odată circul. Pentru că m-am săturat de ei!
Pe mine ei nu mă reprezintă. Și mă revolt, chiar dacă degeaba, că cineva, niște indivizi care își spun politicieni nu știu să se oprească. Poate au nevoie să îi oprească cineva. Pentru că au întrecut orice măsură, orice limită. Ar trebui să înțeleagă cineva că și răbdarea mulțimii mute are limitele ei. Eu vreau să trăiesc pur simplu fără să îi mai văd pe ăștia jucându-se la infinit de-a oamenii mari. Pentru că nu sunt!
Material preluat de pe http://feliciaszucs.blogspot.ro