Ce înseamnă pentru Mirela Trăistaru – Neposul sau Vărarea de altă dată?

„Primii trei ani am copilărit la Nepos, crescută de Mama Mină şi Tata Vilă (Istrate Mărina şi Gavrilă). Mi-am cunoscut şi străbunicii din partea bunicii, pe Cifor Victoria şi Trifon. Pe străbunicii din partea bunicului nu îi cunosc decât din fotografii. Ştiu că un frate de-al străbunicului a fost în America, a muncit în minele de aur şi s-a întors acasă cu mulţi bani. Alături de un alt neposean au făcut o donaţie bisericii şi datorită acesteia s-a făcut clopotul care şi astăzi bate în turn.

Bunicul din partea mamei a luptat în primul război şi a fost luat prizonier şi dus să lucreze în minele de cărbuni din Siberia. A venit acasă după patru ani după ce s-a terminat războiul, s-a căsătorit cu Victoria cu care a avut zece copii (printre care şi Mama Mină). Unchiul Cifor Viorel – pădurarul, are poveşti multe şi frumoase despre străbunicul şi despre toată familia noastră. Tata Vilă a luptat şi el în al doilea război mondial. Şi el era o enciclopedie... mai ştiu parte din poveştile lui.

Toată copilăria mea e legată de acest loc, tot ce înseamnă ritual primordial, naştere, botez, nuntă, moarte, aici le-am cunoscut. Aici am aflat „Jocul” de sâmbătă seara de la „Cămin”, unde ne „băga” Unchiu' Vanu (Coman Silivan). Mama Mină mă ducea la şezători, la seri cu tors şi ţesut sau „desfăcat” porumb. Tot aici făceam toamna de ziua morţilor „draci” din dovleci, aici am ascultat primele colinde şi am fost la colindat, aici am fost „a ouă” de Paşte. Adevăratele valori, oamenii drepţi, mândri, harnici, tot ce înseamnă Paradis şi cinste, şi ajutor le identific cu acest spaţiu. Nu pot să uit că aici nu se încuia uşa, că aici nu existau câini pentru că nu trebuia nimic păzit, că aici era de ajuns să mergi la vecina să îţi dea o cană cu „ţucăr” sau de făină, că aici oamenii se ajutau şi se respectau, că salutul lor era „Zâua bună”, şi că întotdeauna erau două, trei vorbe pentru oricine îţi ieşea în cale.

Neposul e Podul vechi, care este cel mai frumos pod acoperit din câte am văzut în lumea asta – şi nu am văzut puţine...! Neposul e Grădinuţa, merele acre, scăldatul la râu, „la ponton” sau „la punte”, mersul la fân „în cela sat” sau „pe Muncei”, pădurea, săniuşul, podul cu fân, caii bunicului, puii galbeni de gaină din fiecare primavară, cântecele de la biserică din postul Sfintei Mării, ciurda care se întorcea seara acasă sau florile din grădină.

Mare parte din temele adoptate în pictura mea sunt legate de acest loc. Paradisul, grădina primordială, acel început de lume cu care vrem să ne identificăm cu toţii, acel colţ de rai după care tânjim ca să putem evada din haosul, gălăgia şi agitaţia marilor oraşe...”, mărturisește Mirela Trăistaru.

Cea mai recentă temă la care lucrează Mirela Trăistaru acum este proiectul „Un veac, o poveste, o moştenire” (100 de ani, 100 de picturi, 100 de veşminte ), care se va desfășura în perioada ianuarie 2018 – ianuarie 2019.

Proiectul marchează Centenarul Primului Război Mondial, fiind „o poveste a mea, personală, care începe o dată cu primul război mondial, cu străbunicii mei din Transilvania şi Oltenia, participanţi la acest război şi care este de fapt povestea întregii Românii”, completează artista.

Cu ocazia Centenarului Primului Război Mondial, Mirela Trăistaru vrea să propună un amplu proiect de documentare artistică și sărbătorire a memoriei naționale din ultimul veac prin reinterpretarea poveștilor unei familii – simbol reprezentativ al istoriilor românești din ultima sută de ani.

Proiectul de cercetare și creație al artistei Mirela Trăistaru va aduce în 1 decembrie 2018 la Opera Națională din București, în fața publicului larg, o expoziție de mare amploare cu 100 de picturi, o instalație cu războiul de țesut al bunicii și fotografii de familie, însoțite de un spectacol de prezentare a 100 de veșminte inspirate din porturile naționale din zonele Năsăudului și Horezu (zonele originare ale familiei artistei).

Spectacolul va cuprinde și un moment de dans contemporan cu tinere dansatoare de la Liceul de coregrafie „Floria Capsali” din București, pe fundalul unei video proiecții cu imagini de război, cu bărbații care merg la război, cu femeile rămase în urmă și povestea celor care rămân acasă, ducând propriul război. De asemenea, se va produce un intro audio cu un text special despre proiect - citit de un actor - și o compoziție muzicală contemporană deosebită, după acest moment, începând prezentarea propriu-zisă a veșmintelor complete – încălțăminte, haine, podoabe, accesorii (toate special concepute și produse în cadrul proiectului).

Pe întreg parcursul anului 2018 expoziția va fi itinerată cu TIR-uri inscripționate în țară (orașe țintă fiind Bistrița, Cluj-Napoca, Tg. Jiu, Alba Iulia și Iași) și în străinătate (orașe țintă – Budapesta, Viena, Paris, Zurich, Madrid și Bruxelles). Itinerarea se dorește a fi realizată în parteneriat cu Centrele Culturale, Consiliile județene, precum și alți parteneri instituționali și privați în curs de definitivare.

Mirela Trăistaru este membru al Uniunii Artiștilor Plastici, absolventă a Universității de Arte - Cluj, secțiile Pictură și Creație vestimentară, având un Masterat la Universitatea din București, Clasa Profesor Ștefan Câlția. A vernisat peste 50 de expoziţii personale în România, Statele Unite, Elveţia, Olanda, Austria, India, Coreea de Sud și Egipt și a participat la peste 110 de expoziţii colective.

Biografia Mirelei Trăistaru este atât de bogată, încât este greu să fie enumerate toate domeniile artelor vizuale prin care se exprimă. A cochetat și cu filmele de artă şi piesele de teatru, realizând costumele și decorurile pentru spectacole importante. Astfel, ea a lucrat cu regizori celebri precum Lucian Giurchescu, Alexandru Tocilescu, Ion Lucian, Chris Simion și Gelu Colceag. A realizat costumele din piesa „Femeile savante” de Moliere, care s-a jucat la Teatrul Naţional şi pentru filmul „Epicenter”. A lucrat la piese de teatru cu Ştefan Iordache, Cornel Vulpe, Sebastian Papaiani, Ioana Bulcă, Alexandru Repan. Pe lângă scenografie, decoruri, costume, body painting, organizează show-uri de fashion și artă, este și grafician și curator.

„Istoricul personal al artistei Mirela Trăistaru stă la baza întregului concept al proiectului: străbunicii au luptat în Primul Război Mondial, străbunicul din Ardeal (zona Valea Someșului Mare, Năsăud) a fost luat prizonier și a lucrat în mine de cărbune în Siberia. Ambii bunici au luptat în Al Doilea Război Mondial: bunicul patern din Stroești, lângă Horezu, a murit pe front, în luptă pentru eliberarea Ardealului - ultima amintire a tatălui artistei cu tatăl său este din vremea în care el mic fiind, de mână cu un frate mai mic, își urmăreau tatăl îmbrăcat militar îndepărtându-se pe ulița satului, spre război. Bunicul matern din Nepos (Valea Somesului Mare) a stat în lagăr la Odessa și s-a întors în România după 1945. Războiul de țesut al bunicii din Nepos va fi introdus în expoziție, iar în loc de veșminte și covoare, sunt țesute scrisori, imagini de familie, scrisoarea bunicului din 1943 (i-a trimis o fotografie cu el militar, scrisă pe spate). Vor fi expuse 100 lucrări (pictură pe pânză, 50x50 cm) cu istoria familiei - străbunicii, bunicii, părinții, copiii și copiii lor, cinci generații, folosind pictural modele tradiționale (simbolistica Pomul Vieții, Pasărea, Crucea, Floarea Vieții, Fereastra, Poarta) reprezentând moștenirea lăsată nepoților și tot ce a rămas din istoriile lor personale. În plus, vor fi realízate și expuse 100 de veșminte revelând încă o dată moștenirea personală, de la generația războaielor până la copiii noștri postmoderni, care se joacă cu toate tipurile de gadget-uri. Vor fi preluate motive din broderie specifică costumului popular din ambele zone ale străbunicilor (costum popular, perne, cuverturi, păretare, covoare, porți, blide - Cocoșul de Horezu se va regăsi și el pe hainele special concepute și realizate în cadrul proiectului), elementul principal fiind albul imaculat al veșmintelor tradiționale, peste care se așeza bogăția de simboluri și de culoare. Albul este o platoșă împotriva blestemelor, a duhurilor rele, a murdăriei, bolilor; în trecut femeile, când țeseau costume, spuneau rugăciuni. Atât zona Bistriței cât și zona Horezu sunt două zone extrem de bogate în tradiția costumului popular și a obiceiurilor...”, a precizat preotul Rus Vasile, de la Parohia Ortodoxă Nepos.

Mirela Trăistaru continuă în acest proiect și experiența unui proiect anterior White (prezentat în aprilie 2016 la Institutul Cultural Român) - o colecție de haine, împletituri, coronițe, desen și pictură, eveniment de prezentare multidisciplinar. Toate aceste motive tradiționale sunt preluate, unele se reinterpretează cromatic, nealterând valoarea lor stilistică, pe haine special destinate adolescenților și copiilor - prezentarea va fi făcută de către ei - în ideea rememorării și moștenirii personale, istoria personală devenind istorie națională.

Complexitatea și dinamismul conferit de acest proiect va atrage cu siguranță atenția pe termen mediu și lung atât a publicului specializat, cât și a celui larg. Noutatea sa derivă din accentuarea lucrărilor de tip multidisciplinar, vizând noile tendințe și implicând artiști români emergenți din domeniul artei vizuale, muzicii, artă video, coregrafie și dans contemporan. De asemenea, va fi creat și un jurnal online și o pagină Facebook, care vor prezenta în mod direct și continuu desfășurarea acestui proiect și ulterior programul itinerării expoziției.