Ne place artistul graffiti-cian anonim care a „desenat” cu un şablon figura regretatului Sergiu Nicolaescu – tocmai pe clădirea dărăpănată, descompusă, gata să se prăbuşească a fostului cinematograf „23 August”...
Ne place artistul anonim care îşi marchează existenţa şi trecerea prin urbea noastră europeană cu şabloane pline de umor, actualizate şi în conformitate cu necesităţile bistriţenilor.
Ne-a plăcut figura feminină imprimată pe uşa unui magazin de pe Dornei alături de mesajul „You are beautiful”, ne-a plăcut figura lui Einstein, desenată pe zidurile unui pasaj alături de celebra formulă a teoriei relativităţii şi ne-a plăcut, de asemenea, figura lui Sergiu Nicolaescu desenată pe clădirea fostului cinematograf „23 August”.
Fără să ţină cont de disputele izbucnite în jurul acestui subiect, fără aluzii la moralitatea presei care a inventat – se pare – un fiu nelegitim al regizorului, doar de dragul audienţelor – artistul anonim din Bistriţa l-a ştampilat pur şi simplu pe Sergiu Nicolaescu pe clădire, adăugând şi un mesaj, frânt dar sugestiv: „Un fleac, m-au...”