Apropierea referendumului a făcut ca în oraș să apară, în anumite zone, panouri pentru afișaj. Doar că bistrițenii s-au hotărât ca până partidele politice vor pune ceva pe ele, să-și afișeze ei anunțuri...
Bistrițenii au un dezvoltat simț al utilului. Și aceasta ne place la ei!
Panourile pe care partidele politice trebuie să pună afișele pentru referendum sunt încă goale. Și atunci, orășenii noștri s-au gândit că ”nu le șade bine goale”, așa că au lipit afișe.
Pe unul dintre panouri, o bistrițeancă, a lipit un afiș prin care anunță că vinde un câine.
”Vând câine de rasă mică, ”Lhasa Apso”, corcitură. Pentru informații, contactați tel.....”.
Uite că se poate!
De ce să stea panourile goale când oamenii pot să le folosească într-un mod util?