Provenind din ebraicul „Aia”, Maria ar putea fi tradus prin „Doamna”, dar numele evreiesc Maryam sau Miryam ar putea fi şi de străveche origine egipteană, trăgându-se din verbul mri, „a iubi”, cu sufixul afectiv ebraic „-am”, deci „cea dragă”, „cea iubită”.

În calendarul ortodox, Sfânta Maria este pomenită de 9 ori: pe 8 septembrie (Naşterea Maicii Domnului), pe 1 octombrie (Acoperământul Maicii Domnului), pe 21 noiembrie (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), 9 decembrie (Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana), 26 decembrie (Soborul Maicii Domnului), 25 martie (Buna Vestire), 2 iulie (Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne), 15 august (Adormirea Maicii Domnului) şi 31 august - Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului.

Sfânta Scriptură nu oferă informații despre Nașterea Maicii Domnului, dar acest eveniment este relatat în scrierile apocrife: protoevanghelia lui Iacov, o lucrare iudeo-creștină din secolul al II-lea, oferă mai multe amănunte despre originea și copilăria Maicii Domnului. Potrivit cercetătorilor, fragmentul care face referire la Fecioara Maria, a fost scris în jurul anului 140. Deși nu este considerată o scriere canonică, informațiile oferite pot fi considerate veridice, cu rezervele de rigoare.

Părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana (fiica preotului Matthan) trăiau în Nazaret, în Galileia, erau în vârstă şi fiind lipsiţi de copii erau priviţi de ceilalţi ca blestemaţi. Ioachim şi Ana nu se resemnează, ci îndrăznesc să-i ceară lui Dumnezeu „imposibilul”: să fie părinţi, chiar şi la vârsta lor înaintată.

Dumnezeu, în necuprinsa Sa înţelepciune, a făcut ca această ramură stearpă să aducă un rod fără asemănare: o fiică prin care să se împlinească făgăduinţa făcută oamenilor de Dumnezeu în rai. Prin naşterea acestei copile, bătrânul timp de lâncezeală în păcate apune într-un timp nou, al mântuirii, aşa cum viaţa stearpă a bătrânilor Ioachim şi Ana se încheie în bucuria şi nădejdea cea nouă, adusă prin naşterea fiicei lor.

După făgăduinţa făcută, Ioachim şi Ana au închinat-o pe fiica lor, Maria, templului sfânt. Dumnezeu va face din ea însuşi templul Său, Sfânta Sfintelor, în care El Însuşi să locuiască, unind dumnezeirea Sa cu firea omenească. Fecioara Maria este cea pe care Domnul a ales-o, pentru ca din ea Fiul Său cel iubit să-şi ia trup asemenea oamenilor şi, smerit, să se sălăşluiască între ei. 

Nici superstiţiile nu lipsesc din această sărbătoare: în tradiţia populară, zilele de 7, 8 şi 9 septembrie sunt cunoscute drept „zile sacre” sau „cercurile Sfintei Mării”. De aceea, femeile care vor să nască uşor se roagă Fecioarei Maria şi Drepţilor părinţi Ioachim şi Ana, prăznuiţi în ziua de 9 septembrie, pentru „dezlegare uşoară a pântecului”. La fiecare praznic, „zilele sacre” trebuie cinstite prin rugăciune, însoţite de fapte bune sau daruri oferite săracilor.

Ca să-şi apere copiii de tot felul de accidente, în ziua praznicului de Sântămărie Mică, mamele nu lasă pe foc nicio oală cu mâncare – convinse că, respectând acest obicei, copiii vor fi feriţi de accidente casnice, necazuri, arsuri şi răceli.

Bărbaţii de pe la sate, mai ales, de Sfânta Marie Mică îşi pun la păstrare pălăriile până la praznicul Sfântului Gheorghe, în primăvara anului viitor, iar în locul pălăriei ei vor purta căciuli.

În ziua praznicului, este bine ca fiecare gospodină să sfinţească la biserică fructe de toamnă şi bucate tradiţionale, să dăruiască o parte dintre ofrandele sfinţite şi săracilor, iar restul bunătăţilor să fie oferite familiei, pentru ca armonia şi sporul să nu părăsească acel cămin.

Credincioșii care vor să li se împlinească o dorință, se roagă în biserici care poartă hramul Nașterea Maicii Domnului.

Foto - Arhivă