Câteva sute de tineri au participat în acest weekend la Festivalul Love Her, care a avut loc pe Dealul Hagăului, din Herina.
Ploaia şi vântul nu i-au împiedicat pe tinerii melomani bistriţeni să ia cu asalt, vineri şi sâmbătă, Dealul Hagăului, pentru a asista la festivalul de muzică alternativă şi electronică Love Her. În ciuda vremii nefavorabile, câteva sute de tineri s-au încumetat să iasă din oraş pentru a dansa şi a se simţi bine la Herina. DJ Sauce, Taka Sam, Slyder, Genmaica Hi Fi, Poliglot sau Typedef sunt doar câţiva dintre artiştii care au prestat în faţa bistriţenilor în cadrul festivalului Love Her.
După lăsărea întunericului, spectatorii nu s-au înghesuit prea tare în faţa scenei, însă s-au adunat în jurul unui foc de tabără. Probabil Festivalul Love Her ar fi avut mult mai mult succes dacă vremea ar fi ţinut cu organizatorii, dar şi în aceste condiţii s-a bucurat de prezenţa câtorva sute de spectatori.