Nu se poate spune că oraşul duce lipsă de concerte. Dimpotrivă, în aceste zile bistriţenii vor avea parte de cinci evenimente muzicale deosebite. Astăzi, pe scena amenajată pe Pietonalul Liviu Rebreanu, de la ora 19, iubitorii de operă sunt invitaţi la un spectacol susţinut de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovschi” din Constanţa.
Spectacolul „Mam’zelle Nitouche” se desfăşoară în cadrul celei de a treia ediţii a Zilelor Operei „Constantin Pavel” şi este programat să înceapă la ora 19.
Tot azi, la Sala Polivalentă, de la ora 20.00, are loc concertul lui Horia Brenciu – cel de-al şaisprezecelea concert din turneul naţional “Fac ce-mi spune inima” pus la cale de cunoscutul muzician. Preţul biletului (100 de lei) i-a făcut pe mulţi bistriţeni să cam strâmbe din nas, în ciuda faptului că artistul se află pe culmile gloriei în acest moment şi că presa de specialitate afirmă că showul face toţi banii.
Mâine, 23 mai, de la ora 19, la Sinagoga din Bistriţa sunteţi poftiţi să audiaţi “Un altfel de Trio” – care are în componenţă un oaspete elveţian. Trioul este alcătuit de Bianca Manoleanu (soprană, România), Elisabeth Ganter (clarinet, Elveţia) şi Remus Manoleanu (pian, România. Muzicienii au pregătit pentru bistriţeni un program variat, alcătuit din compoziţii româneşti dar şi piese celebre semnate de Gottfried Herrmann sau Gaetano Donizetti.
Joi, 24 mai, Mike Godoroja & Blue Spirit vor încinge atmosfera cu blues şi jazz, la Sinagoga din Bistriţa, de la ora ora 19:00. Elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti 10 lei pe bilet, preţul integral fiind de 15 lei.
Cârcotaşii au găsit nod în papură şi în cazul acestui eveniment – comentând că, dacă tot face parte din stagiunea muzicală permanentă susţinută financiar de Primăria Bistriţa şi Centrul Municipal Cultural – concertul ar fi trebuit să fie gratuit. Cu sau fără cârcotaşi, Mike Godoroja (voce), Luca Marius (ghitară electrica, ghitara acustică, slide, bouzouki, mandolină, claviaturi), Alex Vişan (ghitara electrică, ghitara acustică, mandolină, bouzouki), Sabin Ţăranu (bass) şi Vali Vatuiu (baterie şi percuţie) vor veni joi la Sinagogă şi vor demonstra dacă merită sau nu să ascultăm şi rythm’n’blues din când în când...
Nu în ultimul rând, sâmbătă, 26 mai, tot de la ora 19.00, tot la Sinagoga Bistriţa, are loc recitalul extraordinar “Paris” cu Matei Ioachimescu (flaut) şi Cătălina Butcaru (pian). Din program nu lipsesc piese celebre compuse de Camille Saint-Saens, Claude Debussy, sau Francis Poulenc.
Să nu spuneţi că nu v-am anunţat sau că Bistriţa este oraşul în care nu se întâmplă mai nimic! Iată că acum aveţi de unde alege...!