Tot ce e nou şi frumos atrage! Acest lucru îl ştiu şi comercianţii de flori din Piaţa Decebal şi pentru a fi siguri că vânzările merg bine, vin mereu cu noutăţi. Muşcatele cu miros de lămâie şi coca-cola sunt florile cu care florarii speră că atragă cât mai mulţi clienţi dornici să-şi înfrumuseţeze gădinile, balcoanele şi casele.
Muşcatele sunt nu doar frumoase, ci şi extrem de parfumate. Există peste 400 de specii de muşcate în toată lumea, dar nu toate au flori şi frunze frumos mirositoare.
În Piaţa Decebal sunt mai mulţi florari care au împânzit zona cu sute de flori colorate şi frumos mirositoare. Printre noutăţile cu care florarii se laudă sunt muşcatele cu miros de lămâie sau coca-cola.
Pentru a-i convinge pe clienţi că florile chiar au miros de cola sau lămâie comercianţii îi lasă pe bistriţeni să “testeze” florile. “Puteţi rupe o frunză să o frecaţi între degete şi să vedeţi că aşa miroase” – spun florarii.
Pe lângă frumuseţea florilor şi mirosul acestora, clienţii sunt atraşi şi de preţurile foarte bune. O muşcată, pusă direct în ghiveci, costă cinci lei.
Florarii mai au şi panseluţe colorate şi chiar şi căpşuni în ghiveci.