Spectaculos din toate punctele de vedere, pictorul Vasile Muresan Murivale (nascut la Arcalia dar stabilit de zeci de ani in Bucuresti), s-a intors zilele trecute de la Paris. A participat in capitala franceza la o expozitie de grup alaturi de alti 52 de artisti romani dar si-a organizat si o expozitie personala de cateva ore.
Invitat la Paris, pentru a expune in galeria Cite Internationalle des Arts, pictorul bistritean nu s-a multumit doar cu evenimentul oficial. A vrut sa ia si pulsul publicului de pe strada, asa ca, intre doi copaci, pe malurile Senei, si-a intins cele 50 de panze aduse special pentru acest proiect din Romania. Panzele reprezentau peisaje din Franta si Sangeorz Bai, ne-a marturisit artistul.
“Am pornit de la ideea de a construi o mica expozitie de cateva ore pe malul Senei, prin locurile pe unde sute de parizieni ies la plimbare. Am simtit efectiv ca Parisul se afla la picioarele mele. Este un oras extraordinar: nu-ti cere niciodata nimic dar poate sa-ti ofere totul.”
Pentru a-si putea expune picturile pe malul Senei, Murivale a cerut permisiunea unor politisti din zona. Acestia au fost de acord, cu singura conditie ca evenimentul sa fie un experiment (ceea ce a si fost) iar artistul bistritean sa nu incerce sa-si comercializeze lucrarile.
“Evenimentul a durat cateva ore, mi-am intins picturile pe sfoara, intre doi copaci, am fost preocupat mai mult de bucuria mea. Imi va fi dor de Paris, cu siguranta, am fost un pasager cu inima larg deschisa intr-o primavara a sufletului meu...”
Artistul bistritean ne-a povestit ca a vizitat si cateva galerii de arta pariziene.
“Am intrat intr-o galerie din Rue des Beaux Arts pentru a admira o mica expozitie Francis Bacon, am vizitat si Muzeul Marmottan, m-au impresionat din nou lucrarile de tinerete ale lui Monet dar am constatat ca nu prea exista vizitatori in galeriile de arta din Paris...”
Murivale isi aminteste si acum perioada de tinerete petrecuta la Bistrita, cand, pe la 19 ani, lucra la Telefoane, ca electromecanic.
In 1979 sculptorul Anton Tanase l-a invitat la Sangeorz-Bai, unde se desfasura o tabara de sculptura. A plecat de la Bistrita cu o bicicleta iar acel drum avea sa-i deschida definitiv portile si pofta de arta plastica.
Dupa ani de zile de cautari, zbucium, suferinte, sacrificii si bucurii de tot felul, Murivale a absolvit Academia de Arta „Luceafarul” din Bucuresti, sectia pictura si a devenit membru titular al Uniunii Artistilor Plastici din Romania.
A devenit, intre timp, un artist prolific, prezent cu consecventa pe simezele a numeroase galerii din tara si strainatate in cadrul unor expozitii personale si de grup.