Primaria Bistrita vrea sa concesione sapte terenuri tinerilor din municipiu care doresc sa isi construiasca o locuinta. Cei interesati se pot inscrie la licitatie pana in 7 decembrie.
Doua dintre terenurile oferite spre concesionare de catre Primaria Bistrita sunt pe strada Sigmirului, iar cinci dintre aceste loturi sunt pe strada Subcetate.
Ofertele celor interesati se pot depune la Directia Patrimoniu din cadrul Primariei Bistrita. Data pana la care acestea pot fi depuse este la 7 decembrie, ora 16.00.
Limita de varsta pentru concesionarea acestor terenuri este de 35 de ani, iar terenurile au aproximativ 300 metri patrati. Pretul de pornire al licitatiei este de 300 de lei/an pentru fiecare lot de teren.
Persoanele interesate sa concesioneze aceste terenuri vor putea construi locuintele asa cum isi doresc, doar ca trebuie sa respecte anumite reguli de amenajare.
“Locuintele sunt individuale si vor putea fi construite asa cum isi doresc proprietarii, in conformitate cu reglementarile urbanistice”, explica pentru Bistritenul.ro Mihai Rusti, purtatorul de cuvant al Primariei Bistrita.
Licitatia va avea loc in data de 8 decembrie, ora 14.00 la sediul Primariei Bistrita.