Nu într-o ţară de genii care pică pe capete Testele Naţionale şi examenele de Bacalaureat. Recent am citit rezultatele unei evaluări făcute sub egida UNESCO (ELLI: European Lifelong Learning Indicators cu privire la calitatea învăţământului pe parcursul întregii vieţi, realizat în lumina unei noi paradigme a filosofiei învăţării şi structurat pe patru piloni: a învăţa să ştii (learning to know), a învăţa să faci (learning to do), a învăţa să convieţuieşti (learning to live together) şi a învăţa cum să îţi construieşti viaţa. Rezultatele pe care le găsiţi şi aici: http://www.elli.org/ plasează Danemarca pe primul loc cu 75,65 de puncte şi România pe ultimul loc, cu 17,31 de puncte.

M-am întrebat, aşa cum se întreabă probabil toţi părinţii responsabili, cum e posibil ca ţara mea de genii să fie într-o asemenea situaţie? Când copiii noştri au câte două-trei culegeri la fiecare materie – încă din clasa II-a, când copiii noştri se cocoşează pe zi ce trece sub greutatea unor ghiozdane monstruoase pentru coloanele lor vertebrale. Când copiii noştri sunt îndopaţi cu meditaţii şi portofolii şi activităţi extraşcolare. Când plătim rechizite de ni se face rău şi gardieni şi ore suplimentare de engleză, dans, arte plastice şi sport încă din grădiniţe. Cum e posibil? Când încă din clasa I-a li se predă Tudor Arghezi, dintr-a doua direct Tolstoi şi Mihail Sadoveanu şi Cezar Petrescu, iar dascălii pot alege din zeci de variante de manuale şcolare care de care mai idiot şi mai scump şi mai băgat pe gâtul profesorului? Nu e prea greu de răspuns. Între dascăli s-a încetăţenit ideea că elevii sunt turbaţi şi imposibil de controlat din cauza lipsei de educaţie cu care s-au procopsit de acasă. În plus, sunt prost plătiţi. Printre părinţi s-a culcuşit ideea că dascălii sunt dezinteresaţi, nu predau la clasă ca să ia bani pe meditaţii şi, în general, nu sunt interesaţi de munca cu copiii tocmai din cauza salariilor reduse. Mai mult, cred că sunt puţini părinţii care la vârsta adultă ar mai fi în măsură să îşi ajute copiii la lecţii de, să zicem, matematică de clasa VI-a. Chiar dacă o iau de la început cu citirea manualelor. Pentru că unele manuale par cursuri de facultate, atât de arid e prezentată informaţia. Aştept cu înfrigurare ziua în care Shopenhauer va fi predat la grădiniţă.

La gimnaziu în România faci matematică cât la liceu în Anglia. Şi uite aşa, cel puţin înveţi cât de scump poate să fie un aşa zis învăţământ gratuit. Cu toate astea, ziarele gem de olimpici care migrează spre alte zări de soare pline, unde învaţă în sfârşit să trăiască. Ei pleacă şi pleacă pentru că şcoala românească şi-a pierdut (sau poate n-a avut vreodată) toţi cei patru piloni intacţi. În bancă înveţi doar cum să acumulezi informaţie (pe româneşte cum se toceşte). Şi asta în cel mai bun caz. Nu cum să aplici ce ai învăţat, nu cum să trăieşti respectându-i pe cei din jur şi în nici un caz cum să fii şi cum să nu fii. Sigur că mai apoi termini psihologia, sau limbi străine aplicate doar ca să lucrezi pe post de recepţioner la un hotel mai spălăţel sau, dacă eşti norocos, ca bucătar în Spania. Bine gândit! Învăţământul românesc e strălucitor, elevii şi dascălii noştri minunaţi, iar ELLI nu măsoră decât gradul în care condiţiile de învăţare dintr-o ţară contribuie la bunăstarea ei economică şi socială. Dar noi să stăm cuminţi în bancă şi să învăţăm pe de rost:

Muma lui Ştefan cel Mare

Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
Unde cură-n poale un râu mititel,
Plânge şi suspină tânăra domniţă,
Dulce şi suavă ca o garofiţă;
Căci în bătălie soţul ei dorit
A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
Cum lucesc în rouă două viorele;
Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
Însă doamna soacră lângă ea veghează
Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.


Un orologiu sună noaptea jumătate.
În castel în poartă oare cine bate?
- "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit;
Eu, şi de la oaste mă întorc rănit.
Soarta noastră fuse crudă astă dată:
Mica mea oştire fuge sfărămată.
Dar deschideţi poarta... Turcii mă-nconjor...
Vântul suflă rece... Rănile mă dor!"
Tânăra domniţă la fereastră sare.
- "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare.
Apoi ea la poartă atunci a ieşit
Şi-n tăcerea nopţii astfel i-a vorbit:
- "Ce spui, tu, străine? Ştefan e departe;
Braţul său prin taberi mii de morţi împarte.
Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;
De eşti tu acela, nu-ţi sunt mumă eu!
Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze
Anii vieţii mele şi să mă-ntristeze,
Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;
Dacă tu eşti Ştefan cu adevărat,
Apoi tu aice fără biruinţă
Nu poţi ca să intri cu a mea voinţă.
Du-te la oştire! Pentru ţara mori!
Şi-ţi va fi mormântul coronat cu flori!"


Ştefan se întoarce şi din cornu-i sună;
Oastea lui zdrobită de prin văi adună.
Lupta iar începe... Duşmanii zdrobiţi
Cad ca nişte spice, de securi loviţi.

...şi să ne batem cu pumnii în piept. Am învins!