Fundaţia Orizonturi Albastre a adus o mare bucurie unor familii prezentate în campania "De Crăciun fii mai bun". Fraţii Măjeri de la Livezile, surorile Bârte de pe Dealul Jelnei şi cei opt copii ai familiei Manta din Bistriţa Bârgăului au primit o mulţime de daruri frumoase.
Fundaţia Orizonturi Albastre, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană, a organizat în acest an o campanie de colectare de daruri pentru copiii sărmani.
Impresionaţi de poveştile publicate de Bistriţeanul.ro prin intermediul campaniei "De Crăciun fii mai bun", reprezentanţii fundaţiei au decis să dea o mână de ajutor şi să contribuie la fericirea pe care o aduc cei ce dăruiesc celor cu care soarta a fost mai puţin blândă.
În urmă cu câteva zile familiile Măjeri din Livezile, Bârte de pe strada Dealul Jelnei din municipiu şi Manta din Bistriţa Bârgăului au fost vizitate de cei de la Orizonturi Albastre.
Voluntarii fundaţiei s-au dus la cele trei familii cu o mulţime de daruri şi le-au făcut o mare bucurie. Haine, jucării şi încălţăminte sunt lucrurile de mare folos pe care copiii acestor familii le-au primit şi de care se bucură foarte tare pentru că aveau mare nevoie.
Pentru mai multe detalii despre campania "De Crăciun fii mai bun" citiţi aici:http://bistriteanul.ro/pregatiti-incepem-campania-de-craciun-fii-mai-bun-1386540403568.html