În prag de campanie electorală, primarul Ovidiu Creţu a ţinut să lanseze proiectul de modernizare a drumului Sigmirului deşi încă nu este desemnată firma care va executa lucrările. Potrivit primarului, cel mai probabil în luna august vor începe lucrările. Între timp se peticeşte.
Drumul Sigmirului, inclusiv pasarela veche vor fi modernizate prin fonduri europene. Astăzi primarul a lansat proiectul în valoare de 13,6 milioane de lei din care două procente este contribuţia primăriei şi restul fonduri nerambursabile.
Proiectul era pe punctul de a nu fi eligibil, potrivit primarului care spune că a fost depus în ultimul moment şi a fost aprobat doar pentru că au rămas bani de la alte judeţe. „În urma licitaţiilor făcute la celelte obiective valoarea proiectelor a scăzut şi atunci a intrat şi acest proiect în finanţatare. Dar doi ani a staţionat din cauza lipsei de fonduri şi abia în 21 februarie a fost semnat proiectul în urma alocării de noi fonduri pe axa respectivă”, a declarat primarul.
Până va fi terminată licitaţia, va fi desemnat câştigătorul şi vor începe lucrările, bistriţenii trebuie să circule în continuare pe drumul acela, care este extrem de prost, lucru recunoscut chiar primar. „Această stradă a devenit deja o povară pentru cei care lucrează la întreţinerea drumurilor în municipiu pentru că este veche de peste 30 de ani asfaltul se mînâncă foarte repede. Sunt infiltraţii pe sub asfalt şi avem în permanenţă probleme”, explică Creţu.
Odată începute lucrările strada va fi închisă de la sensul giratoriu de pe Libertăţii şi până la intersecţia cu drumul Clujului, iar şoferii vor fi obligaţi timp de un an să ocolească fie pe la Viişoara, fie pe la Piaţa Decebal.
Până una, alta agajaţii primăriei au scos un utilaj în zonă şi au început să peticească gropile care în urmă cu două zile erau adânci precum craterele.