Tinerii care s-au încăpățânat să facă cunoscută Mocănița Transilvaniei, care leagă județul Mureș de Bistrița-Năsăud nu se lasă până când acest traseu ajunge în patrimoniul național. Primul pas va fi făcut cu sărbătorirea celor 100 de ani de când acest tren a fost pus în funcțiune pe această rută.
Anul acesta se aniversează 100 de ani de la inaugurarea căii ferate înguste și punerea în circulație a primelor trenuri de călători și marfă pe traseul ce străbate Câmpia Transilvaniei între Târgu Mureș și Lechința. Povestea acestui traseu promovat inclusiv de mai mulți bistrițeni o puteți citi aici: VIDEO: O mână de jurnaliști bistrițeni scot din anonimat Mocănița Transilvaniei
Cei care au ales să promoveze necondiționat acest traseu cu un potențial turistic uriaș au pus la punct și un ONG. Momentan din asociație fac parte 6 membri din Bistrița-Năsăud, Mureș și Cluj. Scopul acestei asociații nu este doar de a promova și susține activitățile de conservare și reabilitare a căilor ferate înguste, ci și introducerea acestui traseu în Patrimoniul Național.
Cei 100 de ani aniversați anul acesta nu au putut să treacă „nemarcați” de către cei care s-au îndrăgostit de peisajele de poveste oferite de Mocănița Transilvaniei, motiv pentru care primul obiectiv al asociației este să organizeze un eveniment aniversar.
„Un grup de tineri entuziaști și pasionați ai acestui domeniu ne-am asociat și dorim să organizăm un eveniment prin care să celebrăm Centenarul Mocăniței Transilvaniei. Prin acest eveniment vrem să-i aducem împreună pe cei care îndrăgesc trenurile de epocă, pasionați și entuziaști ai căii ferate, persoane cu inițiativă care pot pune umărul la salvarea mocăniței, turiști și curioși. Dorim să implicăm comunitățile locale pe teritoriul cărora trece calea ferată, acestea având o legătură profundă cu mocănița în ultimul secol, micii producători și produsele lor, precum și poziționarea ca o zonă rural-arhaică din punct de vedere turistic”, precizează organizatorii evenimentului.
Acesta se va desfășura în perioada 15-16 august și va include degustări de vinuri, expoziție de drezine, foc de tabără, concert în aer liber, proiecții de film și bineînțeles plimbări cu mocănița.
Mai jos aveți programul celor două zile:
16 august:
15:00: Trenul cu abur este așteptat în gara Teaca, este dezvelită o plachetă comemorativă situată pe peretele gării, este prezentată istoria căii ferate și a mocăniței și este prezentat modul cum funcționează locomotiva cu abur.
16:00: Vizită la muzeul mocăniței aflat în biroul de mișcare.
16:30: Degustare vin de Lechința în clădirea drezinei și expoziție cu 6 drezine aduse din Ungaria.
17:30: Plecare cu trenul în Valea Lupului.
18:30: Muzică tradițională de pe câmpie, gulaș la ceaun, instalarea corturilor celor care vor rămâne peste noapte.
21:00: Plecare tren la Teaca (pentru cei care nu doresc să rămână peste noapte).
21:30: În Valea Lupului va fi proiectat filmul „Billionaire Star Hotel”, care include și Mocănița Transilvaniei.
23:00: Foc de tabără și concert live.
17 august:
09:00-10:00: Mic dejun tradițional
10:30: Plecarea drezinelor la Râciu. Plecare înapoi spre Teaca la 14:00, cu oprire în Valea Lupului până seara.
11:00: Plecare tren diesel la Comlod unde se vizitează castelul.
13:30: Plecare tren din Comlod spre Teaca.
foto: Cristian Silaşi