Moastele Sfintei Rita au sosit astazi la Bistrita. Peste 100 de credinciosi greco-catolici au fost prezenti la Biserica "Buna Vestire" din Bistrita pentru a fi primii care o intampina.
Timp de doua zile, moastele Sfintei Rita se afla in municipiu. Astazi, peste 100 de credinciosi greco-catolici au fost prezenti la Biserica “Buna Vestire”, de langa complexul Winmarkt, unde au sosit moastele sfintei. Astazi si maine vor avea loc o serie de activitati pentru a marca acest eveniment.
Astfel, astazi, de la ora 18.00, va avea loc Sfanta Liturghie si venerari particulare, iar la ora 19.45 este programata Binecuvantarea solemna a trandafirilor. La ora 20.00 se va desfasura o procesiune cu moastele Sfintei Rita pe traseul: Biserica – B-dul Decebal – Str. A. Muresanu – Str. Nasaudului – Str. Gen. Grigore Balan – Pietonal – Str. Gh. Sincai – Biserica, urmand ca la ora 22.00 sa aiba loc rugaciunea Sfantului Rozariu si venerari particulare. Ziua de astazi se va incheia cu vizionarea filmului: “Viata Sfintei Rita” , programata sa inceapa la ora 22.30.
Miercuri, intre 8.00 si 9.00, va avea loc rugaciunea Sfantului Rozariu si venerari particulare, urmate de Sfanta Liturghie si din nou de rugaciuni si venerari particulare. La ora 11.00 va avea loc Binecuvantarea solemna a trandafirilor, urmata de venerari particulare pana la ora 14.00.