Tratament nemedicamentos

Aveam la Şcoala de Ucenici din Bistriţa, în 1939, un coleg cu un an mai mare decât mine, ucenic cojocar. Acesta s-a îmbolnăvit de o formă gravă de furunculoză, era plin de buboaie purulente şi urât mirositoare pe gât şi pe antebraţe, foarte dureroase.

Medicul de la Casa Cercuală i-a prescris un tratament medicamentos şi i-a dat scutire de la şcoală, dar în zadar. Un buboi dispărea şi alte două, trei apăreau. Trebuie spus că acest coleg al meu era foarte dezvoltat fizic pentru vârsta lui de 18 ani, era înalt şi corpolent.

Doctorul, văzând că tratamentul medicamentos nu dă nici un rezultat, i-a prelungit concediul medical şi i-a recomandat să meargă de trei ori pe săptămână la casa de toleranţă, un stabiliment situat în capătul dinspre gară al actualului bulevard Decebal, numit „La şapte hornoaie”. Atâtea hornuri avea acea casă.

Patronul atelierului unde colegul meu făcea ucenicie a trebuit să plătească „tratamentul” nemedicamentos al ucenicului său supradezvoltat, câte 25 lei pe „şedinţă”.

Bolnavul locuia la cămin, mânca la cantina şcolii, situate în clădirea actualei Şcoli Sfânta Maria, se plimba toată ziua prin oraş iar de trei ori pe săptămână mergea la „tratament” pe banii patronului.

După o lună, boala a stagnat iar furunculii nou apărunţi erau mai puţin virulenţi şi numeroşi. La control, medicul i-a prelungit concediul şi tratamentul cu încă o lună.

Aşa a scăpat colegul meu de acea boală neplăcută la vedere şi urât mirositoare datorată, după spusele medicului, îngroşării sângelui.

CROCHIU

Nume: Parasca Ioan

Data şi locul naşterii: 1903, Lechinţa, sat săsesc cu vin bun;

Naţionalitate: român

Stare civilă: căsătorit cu Maria, casnică, doi copii 

Ocupaţie: tâmplar de binale, meseriaş bun, care a învăţat meserie în atelierul Sighter din Lechinţa

Situaţia militară: încorporare la 20 de ani, stagiu militar de 4 ani efectuat la termen, adică la vârsta de 21 de ani

N.B.:  Comisia de recrutare, în euforia aburilor de alcool emanaţi de renumitul vin de Lechinţa şi în virtutea inerţiei, a trecut pe foaia de recrutare, la rubrica naţionalitate, sas. Greşeala trece neobservată

Parcurs: trăieşte cu familia la Bucureşti, lucrează la o fabrică de binale, îşi petrece concediile la Lechinţa. La începerea marelui război este mobilizat, luptă împotriva ruşilor până în 1942, când este retras de pe front şi lucrează într-un atelier de tâmplărie al armatei.

Iarna anului 1945: nemţii deportează în Siberia persoanele de etnie săsească, bărbaţi şi femei. Verifică şi listele de încorporare în armată.

Sfârşit: «sasul» de origine română Parasca Ioan este deportat în Siberia.

(Din amintirile lui Pavel Târnovan)

Pavel Târnovan s-a născut în 1921, în satul Măgurele, comuna Mărișelu, județul Bistrița-Năsăud. Rămas orfan de la vârsta de 6 ani, a fost crescut în familia unei surori vitrege din Lechința, a urmat cursurile școlii primare și generale din Lechința și apoi pe cele ale Școlii de Ucenici din Bistrița, învățând meseria de pantofar. După război a urmat cursurile Școlii Tehnice de Cooperație din București specializându-se în profesia de contabil, pe care a practicat-o până la pensionarea sa, în 1981.

A ocupat mai multe funcții de conducere care i-au adus respectul colaboratorilor și al sublaternilor săi iar anul trecut a publicat, la Editura Charmides un volum de memorii intitulat „Viața era frumoasă” – un volum savuros, plin de amintiri riguros și emoționant consemnate de acest „martor și actor anonim al unui secol de istorie pe viu”. Cele două fragmente de mai sus ar fi putut să facă parte din acel volum, însă ele au fost scrise după publicarea cărții...