Desi putina lume stie, Bistrita a purtat timp de secole simbolurile uneia dintre cele mai puternice case regale din Europa, Casa D'Anjou. Stema veche a orasului Bistrita, strutul cu potcoava in gura, cu o coroana pe cap si un scut pe care se aflau presarate flori de crin, a fost simbolul orasului din secolul XIV pana la venirea comunistilor.
Heraldica, stiinta care studiaza stemele si blazoanele medievale, explica fiecare dintre aceste elemente, iar cel mai interesant este faptul ca aceasta stema leaga orasul nostru de Casa D’Anjou. E drept ca legatura dintre Bistrita si aceasta familie se refera la imparatii austrieci si nu la cei francezi, celebrii in toata lumea, dar legatura exista si este una cu care vechii locuitori ai orasului se mandreau.
Istoricul de arta Vasile Duda explica aceasta legatura prin simbolurile de pe vechea stema a orasului.
„In secolul XIII, Casa d'Anjou a revendicat tronul regatului Ungariei, dar nobilimea maghiar? a fost împotriva venirii acestora la ei in regat. In lupta pe care au purtat-o nobilii maghiari cu familia D’Anjou, casa regala a cerut sprijin financiar si militar oraselor libere din regat, despre care se stia ca erau in conflict cu nobilimea. Acesta a fost momentul in care Bistrita si-a aratat sprijinul casei regale si au inceput sa se lege relatii intre Angevini si bistriteni. Drept rasplata pentru sustinere, Bistrita a primit atunci autonomie si o stema proprie pe care se afla un strut cu coroana, un coif de cavaler si un scut cu crinii Casei D’Anjou“, explica Duda.
Mandria sasilor din Bistrita era una justificata, deoarece, potrivit istoricilor, orasul lor era singurul din Transilvania care avea pe stema simbolurile unei case atat de puternice.
„Strutul si crinii sunt elemente de pe scutul regilor din dinastia d’Anjou. Bistrita este singurul oras din Transilvania care avea elementele unei dinastii atat de cunoscute cum este blazonul Angevinilor. Restul oraselor au simboluri ale familiilor care au fost in fruntea orasului sau care au pus bazele coloniei respective“, spune cercetatorul Corneliu Gaiu.
Astazi, stema veche a orasului poate fi vazuta in Biserica Evanghelica pe un stalp, dar si in cimitirul evanghelic de pe strada General Grigore Balan, pe piatra funerara a ultimului primar sas din Bistrita, Karl Sanchen.