Prin 1310, Voievodul Transilvaniei din acele timpuri, Ladislau Kan, recunoaşte dreptul regelui din dinastia franco-italiană de a stăpâni Rodna, Bistriţa, Clujul şi Dejul. Domeniul Bistriței a intrat astfel în administrarea reginei Elisabeta, soția regelui Carol Robert de Anjou, iar sub protecția sa localitatea obține statutul de oraș, iar în anul 1330, autonomia judiciară – dreptul cetățenilor de a fi judecaţi de judele oraşului.

În anul 1353, orașul primește dreptul de a organiza târgul anual care se ținea începând din 15 august, numit de localnici Bulgiul de Sfântul Bartolomeu – Bistriţa devenind, astfel, un mare centru comercial și meșteșugăresc.

Prestigiul cetăţii trebuia să fie consolidat însă şi prin însemne şi pecete – acordate de Ludovic de Anjou în preajma anului 1366, cu ocazia vizitei întreprinse de rege în zonă. Regele acordă oraşului blazonul prestigioasei sale familii, alcătuit dintr-un scut cu benzi orizontale roşii şi argintii, simbolul regatului său, suprapuse de florile de crin aurite ale casei regale franceze de Anjou. Scutul era completat cu un coif regal încoronat şi ornamentat cu un struț cu potcoavă în cioc.

Legenda medievală a blazonului regăsită în surse franceze, germane şi maghiare, prezintă blazonul ca pe un simbol al forţei, struţul fiind considerat cea mai puternică pasăre care poate să devoreze şi să digere orice.

Bistriţa se numără printre oraşele cu cele mai vechi blazoane din Transilvania şi din România, devenind astfel oraş liber regal: nimeni nu se mai putea amesteca în organizarea oraşului, cetăţenii săi erau liberi să-şi aleagă conducătorii, să fixeze taxele, să susţină procese juridice şi să dea sentinţe capitale.

Între Crăciun şi Anul Nou, judele făcea darea de seamă, prezentând realizările din cursul anului, iar până la Bobotează trebuia să se facă alegeri pentru conducătorii breslelor din oraş şi, apoi, pentru noul jude.

Acesta era ales pentru o perioadă de un an şi cumula toate funcţiile de conducere, fiind conducător politic şi militar. Tot el decidea şi politica comercială a oraşului, iar la investire, judele primea însemnele puterii reprezentate de sigiliul cu stema oraşului și o spadă.

În locul consilierilor locali de astăzi – Bistriţa medievală avea parte la conducerea oraşului de un jude, sfătuit de un consiliu format din 12 juraţi, iar pentru deciziile de interes general se consulta o adunare extinsă, formată din 100 de cetăţeni (centu-virat).

Această structură democratică pentru perioada medievală era organizată după modelul marilor oraşe din Europa – însă în Transilvania acest drept îl deţineau doar şapte oraşe (în germană Siebenburgen): Sibiu, Sighişoara, Braşov, Bistriţa, Mediaş, Sebeş şi Cluj.

Foto: Bistrita de altădată. Reconstrucţie [Otto Dahinten] - Poarta Ungurească cu zidul de vest si Poarta Spitalului

Sursa: Cultură şi civilizaţie la Bistriţa