Parcă mai puţin preocupaţi de mese îmbelşugate, probabil colindând mai mult şi petrecând o grămadă de timp împreună, fără să fie inutil copleşiţi de împodobitul bradului sau cadourile sofisticate aduse de Moş Crăciun – bistriţenii de altădată sărbătoreau Crăciunul la biserică. Un preot din Şanţ transmitea un emoţionant mesaj într-un ziar local:
Mai ales în preajma Naşterii Domnului, ziarele care apăreau în Bistriţa interbelică obişnuiau să publice inedite colinde culese de profesori şi învăţători din satele învecinate sau chiar poeme dedicate Crăciunului, scrise de liceeni.
Nu lipseau nici mesajele unor preoţi - savuroase, grație limbajului învechit și plin de farmec - cum a fost şi cel publicat în Revista Bistriţei de preotul Pamfil Grapini (1855 – 1945), care a slujit în Biserica cu hramul Sfinţii apostoli Petru şi Pavel din Şanţ până în anul 1939.
Preotul Pamfil Grapini îi întreba retoric pe bistriţeni dacă „este ceva mai măiestos oare ce să întreacă mărirea de azi și cea de două mii de ani, ce ni-a conservat’o biserica noastră? Veniţi, deci, domni şi proşti, bogaţi şi săraci să restaurăm pacea între oameni şi Dumnezeu, că din aceasta va răsări tăria bisericei şi poporului nostru! Hristos se naşte, măriţi-l, Christos din ceruri întâmpinaţi-l, Christos pe pământ – înălţaţi-vă... Cântaţi Domnului tot pământul... şi Domnul darurilor şi a păcei să vă dee ca toţi una să fiţi! Cu acestea doresc sărbători fericite tuturor...!”
O altă personalitate a acelor vremuri precum Ion Tomuţă, transmitea concitadinilor, la rândul său, că „sărbătoarea Nașterii Domnului este prilej de reculegere sufletească. Să întâmpinăm marea sărbătoare în speranța că ea ne va lumina ochii minții și va vărsa în sufletele noastre picurii credinței, lumina bunătății și dragostei creștine...”
În Săptămâna care apărea la Bistrița în anii '30, tot în preajma sărbătorilor de iarnă, era publicată o poezie scrisă de Ligia Agata Mureşian, aflată în clasa a 3-a, lic.: Vis și realitate de Crăciun
Moș Crăciun cu plete ninse
Și cu fața zâmbitoare,
Te-am văzut în vis aseară
Coborând din lumi de soare
...
Mă sileam să fiu cuminte
Să-ți plac dragă Moș Crăciun,
Căci văzusem îngerașii
Cum trimisu-i-ai la drum.
Prin pădurea cea de brad
Fâlfâind din aripioare
Aduceau pe întrecut
Dulci scumpeturi lucitoare
Așteptându-mi îngerașul
Stam visând lângă cuptor
Iar afară o colindă
Tremură încetișor.
Moș Crăciun
Cât ești de bun!
Iisus mic
În veci iubit,
Fii preamărit!
Dar fă ca să rămân mereu
Copilul Tău!
Iar voi copii, să știți
Că v'am vorbit
De-un dulce vis trăit.
Acestea, dar și multe alte colinde străvechi – au fost scoase la iveală zilele trecute de cercetătorii Muzeului Județean care le-au publicat pe cartoline – împodobind un brad, în cadrul evenimentului Crăciun în Bistrița-Năsăud, doar cu asemenea creații și „semne” ale bistrițenilor de demult.
Foto @ Bistrița de altădată