În perioada când oraşul a intrat sub protecţia lui Iancu de Hunedoara (în preajma anilor 1440-1450) exista, se pare, un oraş cetate, probabil o zonă întărită într-un perimetru restrîns, organizată în jurul unui donjon. Această fortificaţie se presupune că a fost amplasată în colţul de nord-est al oraşului medieval. Prin 1438, regina Elisabeta îi îndemna pe bistriţeni să refacă cetatea în ruină, dar locaţia acesteia nu era clar precizată.

Cetatea Bistriţei – fortificaţia nucleului urban – s-a realizat însă abia după 1464, când regele Matei Corvin a acordat bistriţenilor privilegiul de a împrejmui întreaga urbe cu o centură de fortificaţii. Iniţial existase la Bistriţa o fortificatie de refugiu care a funcţionat încă din secolul 13, dar care, fiind în paragină, a fost înlocuită de o fortificaţie mai amplă, iar după anul 1464, bistriţenii utilizează piatra din vechea fortificaţie pentru realizarea celei noi.

În cetate se putea intra doar prin cele trei porţi – Poarta Lemnelor, Poarta Spitalului şi Poarta Ungurească – demolate după 1850, astăzi fiind vizibile doar în preajma Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” fragmente de construcţie care sugerează că aici, în perioada medivală, se afla o poartă de acces secundar, redusă ca dimensiuni, numită în documentele vremii Poarta Broaştelor.

Poarta Lemnelor (situată undeva spre capătul actualului pietonal Liviu Rebreanu) a fost cea mai importantă cale de acces în oraşul medieval, fiind o construcţie impresionantă la acea vreme. Turnul porţii măsura, cu tot cu acoperiş, 28 de metri, iar gangul de acces al porţii era lat de 1,60 metri. Din imaginile de epocă păstrate, se poate trage concluzia că turnul era „dotat” cu un grătar metalic specific cetăţilor medievale care servea drept barieră auxiliară a porţii şi care, la Bistriţa, era protejat de un gang prelungit, ornamentat cu stema oraşului, struţul cu potcoavă în cioc. Poarta Lemnelor a fost demolată după 1862, pentru a permite dezvoltarea oraşului modern.

Poarta Spitalului (situată în extrema vestică a străzii Spitalgasse, azi strada Gheorghe Şincai) reprezenta, de asemenea, un spaţiu întărit îngust, cu traseu şicanat, cu barbacană şi turn cu poartă, sistemul acesteia de fortificaţii desfăşurându-se de la intersecţia străzii Mihai Eminescu până la intersecţia cu actuala stradă Alexandru Odobescu. Poarta Spitalului a fost renovată de mai multe ori, în 1527, sau la 1533 când s-a completat a doua centură de ziduri sau în 1540 când este completată cu o sonerie pentru accesul în cetate pe timp de noapte.

Pe latura de nord a porţii, în interiorul zidurilor, a funcţionat până în secolul al XVIII-lea un spital medieval atestat la Bistriţa încă din 1318. Acest aşezământ a fost mistuit în incendiul din 1758.

Între Poarta Spitalului şi Poarta Ungurească s-au realizat, în 1533, noi lucrări care transformă zidul de contraescarpă în a doua centură de ziduri care împrejmuiau cetatea. Acest al doilea zid a fost construit pentru a suplimenta forţa zidurilor realizate între 1465-1484 în faţa artilerie.

Poarta Ungurească (Ungarstor, situată în capătul actualei străzi Nicolae Titulescu) avea cam acelaşi sistem defensiv ca şi Poarta Spitalului, dar cu un perimetru mai mic. În planul din 1736, pe latura nordică, barbacana porţii a fost dublată de un reduit care a avut şi rolul unui turn suplimentar. Traseul întrerupt al fortificaţiei porţii din planul din 1699 întocmit de Visconti permite presupunerea că această poartă avea un pod mobil.

Într-o stampă a oraşului din secolul al XVIII-lea în turnul acestei porţi sunt vizibile gurile de tragere pentru tunuri, de tip cheie întoarsă, utilizate în arhitectura militară în perioada 1450-1525. Intrarea cu gang a turnului are forma unui arc frânt, specific arhitecturii gotice, iar un alt aspect important este faptul că poarta se închidea cu herşă - grilajul cu vârfuri ascuţite care cădea sub propria greutate şi bloca poarta în caz de primejdie.

Imaginea prezintă realist şi asimetric detaliile de lemnărie ale drumului de strajă care era acoperit, iar ferestrele de tragere aveau obloane de lemn care obturau în caz de nevoie deschiderile. Din această poartă amplasată în capătul vestic al străzii Nicolae Titulescu (fostă Ungargasse), de la intersecţia cu strada Dogarilor până în dreptul imobilului cu numărul 41, nu se mai păstrează nimic.

De la poarta Ungurească până la Turnul Dogarilor se păstrează fragmente din zidul cetăţii Bistriţei. În partea estică a străzii Dogarilor zidul se păstreză până la înălţimea drumului de strajă - o parte a consolelor din piatră şi a unei scări se pot reconstitui vizual pe baza materialului autentic păstrat.

Sursă: Serviciul Monumente Istorice, Turism Urban, Artă şi Proiectare al Primăriei Bistriţa

Foto: Poarta Lemnelor, acuarelă, secolul XVIII