Cafeneaua din Piata Mica a fost botezata "Corso" dupa numele locului atat de drag bistritenilor, unde acestia faceau plimbari nesfarsite. Despre farmecul zonei si magia acelor vremuri povesteste in randurile sale, Oscar Skrabel.
Corso era un loc al intalnirilor si al plimbarilor, unde se infiripau povesti de dragoste, pe vremea cand respectul era unul dintre cele mai de seama lucruri printre bistriteni. Placerea plimbarilor a facut ca si cafeneaua din Piata Mica (Pietisor) sa ia acest nume, facand astfel parte din amintirile bistritenilor care au trait dupa al Doilea Razboi Mondial.
Astazi, fosta cafenea Corso transformata in sala de expozitii este o alta cladire abandonata pe care proprietarii nu isi permit sa o reabiliteze.
Razboiul se terminase de curand, iar starea materiala a oamenilor era destul de precara, insa sentimentele dominante erau de bucurie si speranta.
“Cert este ca acceptasem cu totii saracia si o imparteam frateste. Nimeni nu-si afisa ostentativ bunastarea, daca ea ar fi existat cumva. Era pe vremea cand leul avea subdiviziuni, din care puteai sa-ti cumperi o jemla, ori un litru de lapte. Tot oropsitul isi putea permite, in cazul ca dorea, un loc in gradinile de vara ale orasului, unde sa manance un gratar impreuna cu familia, fara sa se gandeasca la repercursiunile pecuniare, in zilele urmatoare, deoarece preturile erau mai mult decat accesibile”, povesteste Oscar Skrabel in cartea “Bistrita-Nostalgii citadine”.
In acea vreme exista obiceiul ca cei mai multi multi dintre oraseni sa isi petreaca serile plimbandu-se pe Corso, asa cum se numea zona dintre Tribunal si cofetaria “Trandafirul”.
“Aici, seara de seara, oamenii formau un sir neintrerupt, sub castanii infloriti, de pe vremea, cand ei cerneau peste noi, petalele albe ale florilor din lampaderele inflorescentelor, primavaratice, pana tarziu in toamna, cand frunzele ruginite erau risipite de vanturile prevestitoare ale iernii”, scrie autorul.
Oscar Skrabel povesteste ca bistritenii care se incapatanau sa nu paraseasca Corso-ul la venirea toamnei erau destul de multi deoarece acesta era un loc tulburator al verii, un loc unde se intalneau atatea priviri dragastoase, un loc de unde plecai cu sufletul miscat.
“Puteai sa-i admiri si sa-i observi pe indelete pe cei care se plimbau pe Corso, deoarece ajunsi la capatul acestuia, intregul sir se intorcea inspre celalalt capat. Desigur ca, privindu-se in cursul mai multor astfel de raiduri, se purtau in fiecare grupulet discutii legate despre cei observati, de la imbracaminte, frumusete, cunostinte, pana la figurile noi pe care le reperam cu usurinta”, mai mentioneaza Oscar Skrabel.
Bistritenii indrageau atat de mult acest loc, incat dupa el au botezat si cafeanea din apropiere, astfel incat petrecerea timpului liber era pus sub sub aceeasi amprenta: Corso.
“Ce mai? Corso-ul era un loc de trecere in revista a bistritenilor, un loc de intalniri si de povestioare cotidiene, era un carusel ce murmura, deoarece exprimarile cu voce tare nu erau la moda, iar trivialitatile lipseau cu desavarsire”, incheie Oscar Skrabel povestioara despre minunatul loc care aduna mai multe povesti sub acelasi nume.
Fotografiile facute in vremea respectiva arata un numar foarte mare de bistriteni care isi petreceau timpul liber la Cafeneaua Corso. Aceasta a fost locul de intalnire al mai multor generatii de bistriteni, existand imagini cu cafeneaua inca din 1924.