„A fost găsit un document care mi-a demolat toată ştiinţa despe acest subiect... Această biserică, printr-un ordin, o lege a episcopului Transilvaniei Andei Szekey abia în 1336 a fost luată de la grecii schismatici, adică, mai pe româneşte de la românii ortodocşi şi a fost dată ordinului fraţilor minoriţi ai ordinului Sfântului Francisc de Assisi... Dacă veţi să vă documentaţi asupra acestui fapt, intraţi pe Google, la Misterele Bistriţei, şi citiţi acolo că doamna Milea publică pentru prima dată documentul acesta în care se arată că biserica este luată de la românii ortodocşi şi dată fraţilor minoriţi... Deci suntem vechi pe aici...” a remarcat ieri preotul Nicolae Feier, la deschiderea oficială a Reuniunii de muzică religioasă „Bartolomeu Anania”.

Preotul Nicolae Feier a făcut un scurt istoric al bisericii şi a ţinut să precizeze că procesul aflat în derulare cu credincioşii greco-catolici care revendică imobilul – se apropie de sfârşit şi că, de fapt, lucrurile stau cu totul altfel decât ne imaginam: „Oraşul a cescut în jurul acestei biserici care este pomenită în documente încă din anul 1068... În timpul unei lupte de la Chiraleş se vorbeşte tangenţial şi despre această biserică, ca existând... Este o mirare... Şi totuşi documentele încep încet-încet să vorbească...” a mai spus Nicolae Feier.

Conform site-ului Primăriei Bistriţa, clădirea a fost construită în jurul anilor 1270 – 1280, în stil gotic timpuriu, monumentul suferind mai multe reparaţii şi transformări: prima dintre acestea a fost consemnată în anul 1494, iar între anii 1518–1520, sub conducerea maistrului Sigismund, monumentul a fost modificat în stil gotic târziu, mai apoi apărând şi adăugiri în stil baroc.

După 1541, când minoriţii au părăsit oraşul, clădirea a servit o vreme ca hambar şi pivniţă de vinuri.

Dacă în secolul al XVIII–lea, interiorul monumentului a fost adaptat stilului gotic, după anul 1895, când a fost cumpărat de români, (care nu aveau voie să–şi construiască biserică proprie în oraş), a fost adaptat pentru cultul ortodox.

Trecerea a fost terminată în anul 1988, când pereţii bisericii au fost acoperiţi cu pictură murală (frescă) în stil neobizantin. Din vechiul monument din secolul al XIII–lea se mai păstrează doar corul. Tipologic, construcţia face parte din categoria bisericilor sală, cu fronton masiv la faţada vestică, decorat cu o rozetă. Nava este sprijinită de contraforţi înalţi şi un cor încheiat cu absidă poligonală.