Creativitate, improvizații bine strunite, sonorități molcome sau furioase, tainice sau misterioase, întocmai cum promitea titlul albumului prezentat ieri seară, pe scena Sinagogii... Jazzul s-a dezlănțuit ieri seară într-un concert extraordinar susținut de Lucian Ban și prietenii săi.
Grupul Elevation s-a aflat ieri seară la Bistrița, într-un concert cu totul special în care au prezentat publicului cele mai reușite piese de pe albumul „Mystery”.
Cuvinte puține, muzică aleasă, un saxofon mânuit impresionant de Abraham Burton, tobe care au dezlănțuit ritmuri năucitoare sub mâinile lui Eric McPherson și, în fundal – basistul John Hebert și clapele magice ale lui Lucian Ban – învăluind atmosfera și eliberând gânduri de mult ascunse.
Căci ce altceva să și facă jazzul dacă nu – mai mult decât orice alt gen muzical – să ne ordoneze gândurile în ritmurile și nuanțele sonore ale vremurilor pe care le trăim...?
Ce să și facă, dacă nu să-ți înalțe spiritul sau imaginația spre același vis, aceleași propuneri, promisiuni, planuri vechi, încredere, furie, exasperare, nervi, isterii, împăcări, întârzieri nepermise între clapele pianului care curg cu încetinitorul, suav, într-un necontrolabil șuvoi curg și gândurile, în liniște, se combină cu lătratul unui câine de afară, cu țârâitul unui telefon mobil al cuiva care nu se poate rupe de lume sau nu are voie, ce nefericire, nu știe să-și închidă mobilul așa că lasă loc urgențelor să pătrundă înăuntru, să fie totuși absorbite de muzică – oamenii de pe scenă își zâmbesc, nu știm cum se simt misterioasele sunete în sufletul lor, își surâd ca și cum ar pipăi misterul însuși care se construiește între ei chiar pe loc, în forma unei rotunde prietenii...
Unora le place jazzul, ce mai...! :)