Pe ultima sută de metri a vacanţei, Miss Bistriţa 2012 este cu gândul la facultatea de la Cluj unde va studia statistica. Obişnuită cu provocările, tânăra crede că va face faţă cerinţelor, mai ales că va lua startul anului universitar cu un palmares de trei premii de miss.
Anul 2012 a fost unul destul de încărcat pentru bistriţeanca Alexandra Saltan. La scurt timp după ce a terminat cu bacalaureatul, tânăra a intrat în competiţia pentru câştigarea titului de Miss Bistriţa şi a unui colier de 1000 de euro, ceea ce a şi reuşit.
“Mi-a plăcut la Miss Bistriţa pentru că ni s-a dat atenţie şi a fost un eveniment bine organizat,”, îşi aminteşte Alexandra.
Competiţia desfăşurată în cadrul zilelor oraşului nu a fost fost prima experinţă de acest gen pentru Alexandra. Bistriţeanca se poate lăuda cu încă două titluri similare, adjudecate la concursurile de miss din liceu.
Printre activităţile din cei patru ani petrecuţi la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” unde a studiat ştiinţele naturii, Alexandra a bifat şi o experienţă mai specială, când a făcut parte din trupa de teatru a liceului.
“Cu trupa de teatru am avut mai multe spectacole, chiar şi în străinătate”, mărturiseşte aceasta.
Cu toate că a câştigat un concurs important de miss şi are înclinaţii artistice, Alexandra nu se entuziasmează mai tare decât ar trebui şi vrea să studieze statistica la Cluj, unde s-a înscris la facultate.
“Dacă am câştigat acest concurs nu înseamnă că pot fi un model. Nu mă interesez de opţiuni în acest sens, doar dacă apare ceva”, susţine Alexandra, care invocă faptul că are o înălţime de 1,68 ceea ce este cam puţin în lumea fetelor care prezintă moda.
Foto: facebook