Nouă parcuri de joacă ar trebui reabilitate în acest an, Primăria fiind dispusă să cheltuie pentru acestea peste 1,2 milioane de lei. Anul trecut, deși ar fi trebuit modernizate șase astfel de zone, birocrația a făcut imposibilă realizarea acestora. AFLĂ ce parcuri de joacă ar trebui reabilitate în acest an:
Încă din primăvara anului trecut, Direcția de Servicii Publice din cadrul primăriei municipiului Bistrița a încercat să liciteze lucrările pentru reabilitarea și modernizarea a șase spații de joacă din Bistrița și din cartierele orașului.
Din păcate, din cauza birocrației nu a reușit, așa că, la finalul anului a pierdut banii.
Anul acesta, după ce a fost aprobat noul buget, au reînceput procedurile și licitațiile.
Până acum nu s-a ajuns la un rezultat.
Ultimul termen pentru înscrierea la licitație a firmelor care vor să reabiliteze spațiile de joacă a expirat pe 29 iulie.
Pe lângă cele șase spații de joacă prevăzute anul trecut pentru reabilitare, au mai fost suplimentate încă trei zone unde ar trebui reabilitate aceste parcuri.
Anul trecut, municipalitatea intenționa să reabiliteze șase spații de joacă, situate pe Aleea Tihuța bl. 5, cu o suprafață de 330 de metri pătrați, Vasile Lupu, bl. 3, cu o suprafață de 223,5 metri pătrați, Grănicerilor, nr. 4-6, cu o suprafață de 198,7 metri pătrați, strada Romană, numărul 26, cu o suprafață de 260 m², locul de joacă de la Slătinița, cu o suprafaţă de 65,8 metri pătrați și cel de la Ghinda, cu o suprafață de 156 de metri pătrați.
În plus, anul acesta au mai fost trecute pe listă locurile de joacă de pe Aleea Greuceanu, bl.1, în suprafață de 679 metri pătrați, spațiile de joacă de pe str. General Grigore Bălan nr. 42, în suprafață de 177 metri pătrați și cel de pe 1 Decembrie, bl.2 și 4, în suprafață de 201 metri pătrați.
Spațiile de joacă vor fi împrejmuite cu borduri din beton, iar în interiorul lor, fiecare va fi prevăzut cu o platformă amenajată cu pavele prefabricate din beton. Ele vor avea și cauciuc de protecție, ansambluri metalice complexe cu leagăn și plasă de cățărare, jucării cu arc, rotativă pentru copii, căsuță de joacă cu măsuțe exterioare, nisipar cu umbreluță, ansamblu metalic cu tunel, balansoar, tobogan, un traseu de echilibristică, ș.a.
Perioada de garanție pentru lucrările de amenajare a spațiilor de joacă va fi de 5 ani.