Colegiul National Liviu Rebreanu din Bistrita implineste in 19 mai 100 de ani de activitate. La evenimentul aniversar este asteptat ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, alaturi de parlamentari si oficialitati bistritene dar si de fosti si actuali elevi si profesori.
Mare sarbatoare la Colegiul National Liviu Rebreanu din Bistrita! Zilele acestea scoala implineste 100 de ani de activitate!
Cu aceasta ocazie, Constantin Rus, directorul CNLR Bistrita a trimis invitatii oficialitatilor si fostilor elevi si profesori ai Colegiului, sa fie prezenti in 19 mai, la sarbatorirea a 100 de ani de invatamant in cladirea Colegiului National “Liviu Rebreanu” Bistrita.
“Am trimis invitatii ministrului Educatiei Daniel Funeriu, parlamentarilor bistriteni, prefectului Cristian Florian, primarului Ovidiu Cretu, inspectorilor scolari, directorilor de unitati scolare, fostilor si actualilor elevi si profesori ai Colegiului National Liviu Rebreanu” a declarat pentru Bistriteanul.ro, directorul CNLR, Constantin Rus.
Astfel, cu ocazia implinirii a 100 de ani de activitate, se va organiza un mars al elevilor de la locatia vechii cladiri a gimnaziului evanghelic la cladirea de azi, se va vizita colegiu si exponatele realizate de elevi si profesori si va avea loc o Gala Centenaria, in Aula colegiului.
Ziua festiva se va incheia cu o serie de manifestari artistice in curtea scolii si lansarea Imnului Colegiului.
Primaria Bistrita a sarit in ajutorul elevilor si profesorilor, alocand din bugetul propriu 50.000 lei pentru activitatile care se vor desfasura pe parcursul acestui an si care vor marca cei 100 de ani de existenta si scolii.