Învierea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creştine, a adunat mii de bistriţeni la biserici. Slujba începută la miezul nopţii a blocat circulaţia pe mai multe străzi.
Paştele este o sărbătoare importantă pentru creştini şi este un prilej de mare bucurie. Mii de bistriţeni au participat în această seară la slujba de Înviere, bisericile din oraş fiind arhipline.
Potrivit traditiei, la miezul nopţii credincioşii alături de preoţi aprind lumânări şi cântă "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!".
Slujba de Înviere marchează încheierea celor 40 de zile de post, postul Paştelui fiind cel mai lung din an.
Lumina Sfânta sau Focul Sfânt de la Ierusalim a fost adus şi în acest an de către un sobor de preoţi care a mers la Cluj special pentru a o aduce.
De asemnea, tradiţia mai spune că în noaptea de Înviere creştinii duc la biserică bucate pe care preoţii le sfinţesc, iar după oficierea slujbei, oamenii pleacă acasă şi după ce gustă din nafură se înfruptă şi cu bunătaţile pregatite pentru masa de Paşte de la care nu pot lipsi ouăle roşii, friptura şi ciorba de miel, cozonacul, pasca umplută cu brânză sau drobul.