Viaţa Denisei Tudorachi în Dublin este mult mai decentă decât cea de acasă, cel puţin din punct de vedere financiar: se bucură că îi are alături pe soţul şi pe fiul ei, însă le lipsesc foarte mult părinţii, fraţii şi prietenii adevăraţi. „Deşi avem două servicii, viaţa nu mai e aşa „roz” cum era cândva... Salariile sunt din ce în ce mai mici, cheltuielile tot mai mari... Dacă vrei să pui ceva bani deoparte şi aici mai trebuie să „strângi cureaua”. Noi ne descurcăm decent, aproape ca majoritatea românilor plecaţi peste hotare... Puţini sunt aceia care o duc foarte bine şi nu se plâng de nimic. Ne permitem aproape orice, mai punem şi un bănuţ deoparte, însă toate astea cu sacrificii. Din muncă cinstită nu se fac averi...” crede Denisa.

„Am lucrat ca şi childminder un an de zile iar în momentul de faţă lucrez în cleaning. E o muncă mult mai grea dar asta e viaţa. Din păcate nu ne putem alege jobul...” mai spune Denisa Tudorachi, nu foarte încântată de ceea ce face, însă nevoită să accepte orice muncă cinstită, mai degrabă decât să nu muncească nicăieri: „Sper că după ce se termină contractul în cleaning să găsesc un job mai bun. Sincer, nu prea îmi place jobul actual, dar măcar aduc un ban în casă... Fac munca aceasta de nevoie, nu de plăcere. Cred că sunt doar câţiva români cu joburi bune cărora le place ceea ce fac, restul chiar nu au încotro...”

Denisa Tudorachi şi soţul ei nu prea au timp de prieteni: programul încărcat şi diferit de muncă nu le oferă timp să-i viziteze atât de des cât şi-ar dori. De altfel, prietenii din Dublin sunt aceiaşi pe care îi aveau şi acasă. Ultima oară Denisa Tudorachi a trecut prin Bistriţa în septembrie 2012, pentru că îi era dor de oraşul natal.

„E la fel cum îl ştiu, un oraş liniştit, destul de curat, cu oameni simpli. Nu ştiu dacă se pot face comparaţii între bistriţeni şi irlandezi... Şi aici, ca şi la noi, sunt atât oameni buni, cât şi răi. Dar majoritatea irlandezilor sunt calmi, veseli, sociabili. Au şi ei „oi negre”...” recunoaşte Denisa.

"Nu ar fi rău să aplice şi bistriţenii curăţenia din Dublin, felul în care au ei grijă de natură şi de sănătatea lor. Aici aproape toţi aleargă prin parcuri, ies cu role, cu biciclete. Fac multă mişcare, indiferent de vârstă, sunt calmi în trafic, sunt veseli şi sociabili. Îmi place foarte mult ţara – e o ţară verde, cu mult aer curat, o ţară foarte îngrijită... Dacă vremea ar fi mai "prietenoasă", mai călduroasă – ar fi o ţară minunată în care să trăieşti. Oricum Dublinul e un oraş frumos, curat, îngrijit, cu multe parcuri şi cu locuri foarte frumoase de vizitat", mai spune aceasta.

„Ceea ce m-a dezamăgit aici şi încă mă dezamăgeşte este atitudinea unora faţă de români. Mă refer mai mult la joburi şi la faptul că deşi ai studii de specialitate (studii superioare, etc), experienţă sau referinţe, nu ţi se dă oportunitatea de a demonstra de ce eşti în stare. Nu ţi se dă şansa de a-ţi pune în valoare calităţile şi de a demostra faptul că poate eşti mult mai bun decat mulţi angajaţi de ai lor” mai spune Denisa Lorena, convinsă că va veni şi ziua pentru ea şi soţul ei în care toate studiile lor vor fi recunoscute şi cineva le va da posibilitatea de a demostra ceea ce ştiu şi de ce sunt capabili.

Cât despre băieţelul lor, Tudor – el s-a adaptat foarte repede la viaţa din Dublin, ba chiar îi place şi se simte foarte bine. „Bineînţeles că îi este dor de bunici, întreabă de ei, însă încă e prea mic ca să ştie într-adevăr ce e dorul de casă... Am stat aproape 8 luni departe de el (a fost cel mai mare sacrificiu al nostru) şi am pierdut momente preţioase în creşterea lui, care, din păcate, nu se mai întorc... Dar acum suntem împreună, suntem foarte fericiţi că e cu noi...”

Denisa îşi doreşte din suflet ca „în România să se schimbe ceva, ca să reuşim într-o zi să ne întoarcem acasă. Nicăieri nu e ca acasă, iar fără familie – fără părinţi şi fraţi alături, poţi să ai orice, că degeaba le ai, nu merită...”

Un mesaj pentru cei de acasă? „Să aibă parte de sănătate, să le dea Dumnezeu putere să treacă peste toate greutăţile vieţii. Să fie fericiţi şi mulţumiţi şi să aprecieze faptul că pot fi alături de familiile lor fără să fie nevoiţi să facă atâtea sacrificii pentru a avea o viaţă mai bună...” concluzionează Denisa Lorena Tudorachi.